Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

În ziua de 10 septembrie 2016 pe stadionul din comuna Cernica s-a desfăşurat o nouă ediţie a zilei comunei. Ca de obicei, numărul de spectatori, mari iubitori de muzică, voie bună şi să nu omitem “un mic cald şi o bere rece” a fost în număr foarte mare. 

Pe scenă au apărut, ca şi în alte dăţi, nume binecunoscute publicului din România şi, implicit, al aceluia din Cernica, un bun cunoscător al valorilor româneşti ale acestui gen de muzică şi spectacole. Au evoluat Alin Oprea şi cunoscuta formaţie Talisman, Jean de la Craiova, Minodora, Nicu Paleru, olteanca Marioara Stan, Ianoş Prahoveanu, Bianca Ioana Cristea. Fiecare a venit cu maniera proprie de a se prezenta în faţa publicului ceea ce a asigurat o varietate de stiluri spre încântarea publicului neomogem ca preferinţe. Evident, nici nu se putea altfel... Foarte apreciaţi au fost şi micii şi berea asigurată de cunoscuta firrmă “Mircea Măcelaru” care continuă, experienţa din alţi ani, din alte spectacolele din comuna Cernica. Să nu uităm pe acela care acum şi în alţi ani a asigurat “regia” acestui spectacol : Axinte – alias Florin Petrescu de la Vacanţa Mare. 

Publicată de Realitatea Rurala pe Miercuri, 14 septembrie 2016

Pe 29-iunie-2022 s-au implinit 20 de ani de la primul concert organizat de Vox Cernica, pe stadionul Cernica si de asemenea de la primul campionat de fotbal al comunei Cernica organizat de Primaria Cernica. pentru mai multe detalii click aici: Amintiri despre Vox Cernica

A se vedea si:

Concert Vox Cernica 29-iunie-2002

Pe 29-iunie-2022 s-au implinit 20 de ani de la primul concert organizat de Vox Cernica, pe stadionul Cernica si de asemenea de la primul campionat de fotbal al comunei Cernica organizat de Primaria Cernica. pentru mai multe detalii click aici: https://www.voxcernica.ro/numele-vox-cernica.html

Publicată de Portal Vox Cernica pe Joi, 30 iunie 2022

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV