Istoria locala a Comunei Cernica - rubrica elaborata sub egida D-lui Ciotoran Niculae
- Scris de Administrator Administrator
- Categorie: Istorie Locala Istorie Locala
- Creat: 06 Aprilie 2024 06 Aprilie 2024
- Accesări: 363 363
Nea Niculae, Goreață, așa cum îi spuneam noi copii din Căldăraru acum mai bine de 45 de ani, dacă mai trăia, ar fi avut 116 ani. Însă, ca majoritatea oamenilor, nu a avut această șansă. Totuși a trăit destul de mult, plecând dintre noi la vârstă de peste 80 de ani.
Originar din Căldăraru, Nea Niculae si-a întemeiat familia cu soția sa Ioana si a avut un neam numeros in acest sat.
Acum, printr-o întâmplare, Nea Niculae practic a reînviat, nu fizic, ci doar în amintirile noastre, ale celor care l-au cunoscut într-un fel sau altul si ale celor mai in vârstă din satul Căldăraru si care își vor aduce aminte de el, revăzând documentul de mai jos.
De asemenea unii dintre nepoții si strănepoții sai, cu siguranță se vor bucura ca vor afla anumite lucruri de care nu știau despre acesta. Recomandam deținătorilor acestui carnet să-l păstreze cu grijă, în continuare, pentru a-i păstra memoria și a fi disponibil și generațiilor următoare.
De curând, cumva, făcând curățenie prin garajul vechi, un nepot al acestuia din satul Căldăraru, i-a găsit carnetul de identitate, care cuprinde si cărțile de alegător ale lui Nea Niculae, de pe vremea când acesta locuia in Tanganu si avea 23 de ani, adică din anul 1931.
In urma apelurilor Portalului Vox Cernica, acesta a avut amabilitatea si disponibilitatea de a pune la dispoziția cititorilor noștri, acest carnet, document istoric, o adevărată piesa de muzeu, pe care l-am atins si noi, fiind intact si foarte bine conservat, in condițiile in care "vârsta" acestuia este de peste 93 de ani si este confecționat din hârtie si nu din plastic, ca cele de acum.
La acea vârstă a tinereții, Nea Niculae avea profesia de plugar, era deja căsătorit cu soția sa Ioana în vârsta de 20 de ani. Era înalt, avea 1.80 înălțime, cu parul castaniu si ochii căprui. Alte semnalmente fizice de la acea data, le puteți vedea în carnetul de identitate prezentat mai jos.
De curând, am aflat chiar că, datorită atitudinii sale mândre, era poreclit și "Fălăul". La țară, aproape fiecare familie sau persoană era / este deținătoarea unei porecle, foarte necesare pentru distingerea / identificarea unică a acestora, unele față de altele in special atunci când numele de familie erau similare.
Pentru o lista mai lunga a poreclelor din satul Căldăraru vă invitam sa citiți si articolul "Istoria bisericii ortodoxe din satul Căldăraru-Cernica. Avocat Constantin N. Popescu"
Atunci când eu și alții l-au cunoscut acum aproximativ 45 de ani, nea Niculae, avea deja o familie si un neam in satul Căldăraru, era deja in vârsta si era proprietarul unui atelaj cu un cal putere, adică al unei căruțe, cu care își câștiga existența, folosind-o pentru diversele activități agricole din gospodărie sau de la câmp, sau pentru diverse activități de cărăușie, pentru locuitorii din Căldăraru și nu numai.
Tata, mă trimitea din când în când să încarc butelia la piața din Cățelu și când prindea ocazia unui transport "expres", eram aruncat in căruța lui Nea Niculae, dis-de-dimineață.
Așa cum l-am cunoscut eu, Nea Niculae Goreață, nu era foarte vorbareț. Bine, nici eu nu eram prea vorbăreț pe vremea aceea. Stăteam de obicei in partea din mijloc a căruței și câteodată, mă lăsa și pe mine sa mân calul și căruța. Nici prin gând nu-mi trecea ca peste multe zeci de ani, parte din povestea sa si a "buletinului" său, o s-o "postez" în acest portal, pe internet.
Pe vremea aceea, anii '80, satul Căldăraru nu avea nici măcar un telefon, din cele clasice cu galene si cu fir, darămite să se gândească cineva la telefoane mobile, ziare on-line și rețele de socializare. Doar de la poșta din Cernica era posibil (cred) să dai un telefon, cu ajutorul unei centraliste, care făcea legătura cu restul lumii. Spun cred, pentru ca primul telefon l-am dat peste ani de când m-am plimbat prima dată cu căruța lui Nea Niculae, Goreață.
Nea Niculae, își conducea taciturn si agale calul putere și căruța, căruță care, era una specială și se deosebea de căruțele clasice, în special de cea a lui Nea Bodârlică (concurența, adică vecinul lui la câteva case pe aceeași stradă), prin faptul ca roțile acesteia erau roți pe cauciucuri, adică roți de automobil, deci nu erau roti clasice din lemn.
Avantajul acestora fata de roțile clasice din lemn cu butuc și bandă exterioară din fier, consta în faptul că, transportul era mult mai confortabil și mai elegant, fără zdruncinături, troncănituri și alte zgomote specifice produse de roțile clasice.
Toți copiii din satul Căldăraru, preferau sa se agațe de spatele căruței cu roți de cauciuc a lui Nea Niculae, chiar daca acesta, din cauza numărului prea mare al celor care se agățau sau se urcau neinvitați in căruță, mai scăpa către aceștia, cate un bici, așa, de alintare,
Căruța lui Nea Bodârlică avea avantajul ca nu eram auziți, când, noi copii ne agățam de căruța sa, dar avea dezavantajul ca noi, călătorii clandestini, trepidam la hurducăieli, așezați fiind, pe axul central din spate, al căruței.
Cu alte cuvinte, căruța lui Nea Niculae Goreață era un fel de Mercedes al căruțelor, fața de căruțele clasice cu roți din lemn. În termenii "schimbărilor climatice" din zilelor noastre, era un mijloc de transport mai confortabil, în special din punctul de vedere al "hurducăielilor" și mult mai puțin poluant fonic. Bineînțeles, ca și la alte atelaje clasice de un cal / doi cai putere, "noxele" specifice cabaline, adică emisia de GHG / amprenta de carbon, si alte produse secundare, numai bune de utilizat ca și îngrășământ sau pentru zugrăveala pereților caselor din chirpici, erau inevitabile și unele chiar binevenite.
Mai jos va invitam sa vizionați toate filele acestei cărți de identitate.
Documentul descoperit după atâția ani, a fost eliberat de primăria comunei Cernica-Tânganu, la data de 20 august 1931.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Tânganu, era reședința unei comune formate din satele Tânganu și Tânganu-Moara (astăzi unite); comuna făcea parte din plasa Dâmbovița ajudețului Ilfov, având 883 de locuitori. În comună funcționau o biserică, o școală mixtă și o mașină de treierat cu aburi.
Comuna a fost însă desființată la scurt timp, ea fiind înainte de 1925 inclusă în comuna Cernica-Căldăraru, care și-a luat cu această ocazie numele de Cernica-Tânganu.
Din acest document eliberat de Primăria comunei / satului Cernica si după modul minuțios de elaborare, care include imaginea persoanei (nu doar imaginea faciala ci si trupul), veți vedea ca, si la acea vreme, semnalmentele si semnele particulare (in zilele noastre denumite date cu caracter personal), inclusiv vârsta, religia, profesia, cetățenia, domiciliul care conduc la definirea identității unei persoane, erau importante pentru stat / societate.
De asemenea, era important de cunoscut, evidenta membrilor familiei, daca este alegător si ce foruri poate să aleagă (Adunarea Deputaților, Senat, Consiliul Județean, Consiliul Comunal, Consiliul Sătesc).
Din cate am văzut până acum din cărțile de alegător ale lui Nea Niculae Goreață prezentate, acesta putea sa aleagă pe reprezentanții tuturor acestor foruri de conducere, mai puțin pe cei din Senat. Cel puțin asta înțelegem din linia roșie în diagonala din secțiunea cu privire la Senat.
Mulțumim nepotului lui Nea Niculae pentru documentul comunicat si in continuare facem apel la cei care dețin fotografii, documente sau obiecte vechi, sa nu le arunce si sa ni le aducă la cunoștința pentru a face cunoscuta povestea acestora si opiniei publice din comuna Cernica si nu numai.
VA RUGAM NU EZITATI SA NE TRIMITETI FOTOGRAFIILE DVS. VECHI PENTRU A FI PUBLICATE.
A se citi si
Istoria bisericii ortodoxe din satul Caldararu-Cernica. Avocat Constantin N. Popescu
Un sat intr-o carte: Maracineni-Caldararu. Avocat Constantin N. Popescu. 1963
Efigii importante din 1884 descoperite intr-un patul din Balaceanca, Cernica.
S.O.S. - Efigiile de la Spitalul Balaceanca au disparut.
Centru de evidenta a populatiei in Cernica.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.