- Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja
- Categorie: Sport Sport
- Publicat: 09 Aprilie 2010 09 Aprilie 2010
- Creat: 09 Aprilie 2010 09 Aprilie 2010
- Accesări: 37439 37439
Index articole
EPILOG
Însemnările noastre despre fotbal s-au terminat. Toate au un început şi un sfârşit. Şi viaţa bineînţeles. Şi cum însemnările noastre au pulsat la „cea mai înaltă tensiune de viaţă fotbalistică”- şi nu numai - trebuie să le punem punct. Noi am încercat să strângem cât mai multe informaţii despre fenomenul numit „fotbal” cu locaţia Tânganu. A fost o întreprindere nu prea uşoară. Am consultat zeci şi zeci de jucători şi cunoscători ai fotbalului local pe care am considerat că este un act de dreptate să le consemnez numele pe prima pagină. Fără ei demersul ar fi fost aproape nul. Este greu ca un om să cuprindă, cu mintea lui, o activitate atât de complexă, care acoperă mai multe generaţii şi care se întinde pe zeci de ani (vreo 60) şi pe un teritoriu destul de întins (practic fosta regiune Bucureşti, deci sudul Munteniei). Am făcut, acolo unde a fost cazul, o necesară documentare din cărţile de istorie a fotbalului („Fotbalul românesc de la A la Z”), din presa vremii, etc. Dar nimic nu a fost mai preţios, mai ajutător, ca însemnările şi amintirile celor care au trăit acele evenimente şi asupra cărora ne-am aplecat cu osârdie şi dragoste. Aşa că le mulţumim stăruitor. Încolo, să avem viaţă lungă că, „bani în pungă” este mai greu şi să sperăm că aceste rânduri vor declanşa în generaţiile copiilor şi a nepoţilor noştri dragostea pentru fotbal aflată în „adormire”. Şi noi, bunicii, să venim pe terenurile de fotbal, precum nea Costica- tatăl lui Domide, să-i privim cu dragoste sorbind o bere sau „o tărie”... Dacă se va întâmpla aşa, eforturile noastre nu au fost zadarnice. Dacă se vor mulţumi doar să citească despre noi, cei din trecut, este treaba lor. Noi nu îi mai putem influienţa determinant.
Deci, cum spun ardelenii „La bună vedere”, dar nu înainte de a mulţumi tuturor pentru atenţie, pentru înţelegere faţă de omeneştile greşeli pe care, dumneavoastră, stimaţi cititori, le veţi depista. Şi poate, dacă Dumnezeu ne dă zile, într-un viitor nu prea îndepărtat, vom reveni asupra acestor însemnări, completându-le cu lipsurile inerente descoperite de Dvs.
Mulţumirile noastre împreună cu ale atât de preţioşilor noştri colaboratori, pentru atenţie şi, mai ales, pentru înţelegere.
Notificare comentarii
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Abonare pentru a fi notificat cu privire la comentariile noi
Raportati
Comentariile mele