Portret -  de Jasmine Ana Iordache

Index articole

ÎN  LOC  DE  EPILOG 

                                   ----------------------------

Este primăvară...

I-a cuprins pe toţi o formidabilă poftă de viaţă.

O florăreasă oacheşă îmbie trecătorii cu buchete multicolore.

Mă pierd prin forfota străzii. Îmi contopesc entuziasmul cu cel general.

O mână mă scutură  încetişor de umăr, întrerupând-mi şirul gândurilor. Tresar. Întorc capul:

- Bună ziua. Ce mai faci? sunt întrebat cu căldură.

- Bună ziua, răspund, zâmbind la vederea chipului atât de cunoscut.

  --------------------------------------------------------------------------

...Ne-am lăsat în voia păşilor şi al amintirilor.

  --------------------------------------------------------------------------

- Unde lucrezi?   Tot acolo..

- Unde locuieşti?  Tot  în  satul acela... am uitat cu se chemă..

  --------------------------------------------------------------------------

Şi confesiunea în doi a continuat, reînnodând, pentru o oră numai, firul rupt de demult. Mi se părea o veşnicie deşi trecuseră doar câţiva ani.

  ----------------------------------------------------------------------------------------------

-  Ai rămas acelaşi, mi se spune. Timpul nu şi-a pus  amprenta asupra ta: optimist incorigibil, îndrăgostit de locurile natale, pasionat de muzică, literatură  şi sport, sentimental incurabil şi bineînţeles încăpăţânat. Încăpăţânarea şi mândria ta ţărănească...

Nu-şi termină propoziţia. Pentru mine nici nu era nevoie. Am înţeles totul aşa cum l-am înţeles şi altădată. M-a surprins chiar asemănarea tulburătoare a gândurilor mele de acum cu cele de altădată. Parcă nu s-ar fi schimbat nimic. Parcă timpul ar fi încremenit nepunându-şi nici o pecete asupra fiinţei mele...

Discuţia  alunecă pe un teren intim-familial. Drept consecinţă mă trezesc că-mi aruncă în faţă o întrebare grea cât o piatră de moară:

- Ce mai fac ai TĂI?

Întrebarea mă  surprinde nepregătit. Îmi arunc privirile într-o parte şi răspund cu o jumătate de gură:

- Bine...

Intuindu-mi neliniştea şi nesiguranţa, doar mă cunoaştea atât de bine!, insistă. Dar  a înlocuit piatra de moară cu o stâncă şi a aruncat-o  asupra-mi:

- Daaa... mi-am adus aminte de mama ta. ESTE o femeie grozavă. Apropo, ce mai face acum?

Stânca aceea din întrebare mă apasă pe piept, pe inimă, pe suflet, până la sufocare. Îmi adum ultimele puteri şi răspund prin două întrebări:  ...Două...

                                 MAMA ?

                                 CARE ?

  

                                SFÂRŞIT

 Insemnari din TÂNGANU

       -  1   septembrie 1974 - 15 aprilie 1975

       -  15 iunie 1975           - 10 septembrie 1975

       -  20 decembrie 1976  - 30 martie 1977

       - 10  ianuarie 1978      - 20 martie 1978

       - 10 ianuarie 1979       -  10 martie 1979 

                    *******////******

1000 Caractere ramase


Vox Cernica TV