Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

cupa-cernica-competitie-karate-mai-2012

Actualizare: 27 mai 2012. Reluarea transmisiunii in direct poate fi vizionata acum accesand VoxCernica TV Live rubrica Karate din libraria video. Pentru galeria foto click aici . Secventele in format HQ precum si intreviurile de la acest concurs realizate cu persoanele enumerate mai jos pot fi vizionate in galeria video din acest articol:

Daniela Francovschi - Antrenor Club sportiv Dinamic,
Shihan Aurel Pătru 7 dan (Presedinte SKDUN)
Sensei Marian Pătru 6 dan (Director Comisia Națională de Arbitrii)
Ioana Mihalache Antrenor ACS Progresul Cernica
Nica Marian - Viceprimar comuna Cernica
Grigore Anda Elena - sportiva ACS Progresul Cernica

Sambata 26 mai 2012, incepand cu orele 9:00 veti putea urmari pe (click aici) VoxCernica TV Live , transmisiunea in direct a concursului de Karate "Cupa Cernica"- editia I organizata de Primaria comunei Cernica si ACS Progresul Cernica. Competitia se va desfasura in Sala de sport a liceului nou construit in Balaceanca si va reuni aproximativ 200 de

sportivi de la mai multe cluburi din tara fiind supervizată de Shihan Aurel Pătru 7 dan (Presedinte SKDUN) şi Sensei Marian Pătru 6 dan (Director Comisia Națională de Arbitrii). Comuna cernica va fi reprezentata de clubul de karate ACS Progresul Cernica, antrenor Ioana Mihalache. Transmisiunea va putea fi urmarita live accesand www.voxcernica.ro, si va invitam sa participati interactiv la acest concurs cu ajutorul chat-ului. Reporter va fi, ca de obiecei, d-l Vasile Bolboja care va incerca sa va ofere cat mai multe informatii si despre acest sport din ce in ce mai popular si in comuna noastra. Ultima competitie de karate transmisa in direct de portalul voxcernica.ro o puteti urmarii cu un click aici: Cupa Karate Mos Craciun. Progresul Cernica, Balaceanca.23-12-11

Articole asemanatoare

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV