Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Index articole

2. METODE

Adesea, simpla corelaţie dintre dispunerea unor situri preistorice sau părţi ale acestora şi o anumită poziţie a aştrilor într-un anumit moment al anului a fost considerată drept un argument suficient în identificarea unor conotaţii astronomice. Considerăm o asemenea manieră de abordare riscantă, nefiind luate în calcul situaţiile în care anumite corelaţii se pot datora exclusiv coincidenţei sau întâmplării. Pentru evitarea unor asemenea cazuri, considerăm esenţial evaluarea posibilităţii de realizare a unor observaţii astronomice dar, mai ales, demonstrarea intenţionalităţii.

În acest sens, metodele utilizate de noi au vizat extinderea studiului lui I. C. Sângeorzan, pe care l-am completat cu o analiză spaţială şi una statistică (metoda χ2).

2.1. Posibilităţi de realizare a aliniamentelor solare şi demonstrarea intenţionalităţii acestora.

Evaluarea posibilităţii de realizare constă în demonstrarea faptului că o anumită comunitate preistorică dispunea de cunoştinţele şi posibilităţile tehnice necesare. Referindu-ne strict la cazul analizat de către noi se pune întrebarea: puteau comunităţile Boian de la Cernica să traseze aliniamente solare? Pentru realizarea unor asemenea operaţii în absenţa unor instrumente propriu-zise au fost enumerate mai multe metode. Cea descrisă de către M. J. T. Lewis implica participarea a doi operatori, dispuşi la o anumită distanţă unul de altul, primul având o frunză despicată, iar celălalt o sfoară având la partea inferioară o greutate, pentru a-i conferi verticalitate.

Aliniamentul era obţinut în momentul în care primul operator vedea prin despicătura frunzei dispusă vertical corpul ceresc în partea de sus şi, în continuare, linia verticală descrisă de sfoară (Lewis 2009, 15 şi fig. 1.1). Metoda se preta la în special la realizarea unei orientări pe baza unui corp ceresc punctiform şi este discutabil dacă putea fi folosită şi pentru obţinerea unui aliniament solar. Alte metode propun realizarea amplasamentului prin alinierea unor dispozitive liniare (beţe, pari) dispuse vertical. În toate cazurile precizia aliniamentului era foarte modestă, erorile putând fi de câteva grade. Referitor la modul în care orientările au fost consemnate în documentaţia de şantier, nu sunt precizate elementele care au stat baza acestor determinări. Totuşi, ţinând cont de faptul că, datorită structurii solului şi a perturbărilor ulterioare, groapa mormintelor nu a putut fi surprinsă în cele mai multe din cazuri (Comşa E., Cantacuzino 2001, 162), este de presupus că orientarea a fost stabilită pe baza dispunerii scheletului. Orientările au fost măsurate cu busola, precizia de consemnare fiind de un grad sexagesimal (1°). Nefiind menţionată operaţiunea de corecţie pentru determinarea nordului geografic, presupunem că toate valorile sunt raportate la nordul magnetic. Demonstrarea intenţionalităţii impune găsirea unor argumente menite a dovedi că un anume aliniament nu se datorează întâmplării (Schaefer 2006, 28). Dintre acestea, cel mai convingător este repetitivitatea. Cu alte cuvinte, o anumită manifestare poate fi considerate ca fiind un comportament cultural în măsura în care dispunem de cât mai multe situaţii identice sau asemănătoare, de dorit în cât mai multe situri.

2.2. Reluarea analizei arheo-astronomice.

Reluarea analizei arheo-astronomice s-a făcut având în vedere cele 343 de morminte pentru care există date privind orientarea scheletului. În cazul mormintelor pentru care această informaţie a fost publicată în monografie (Comşa E., Cantacuzino 2001), am preluat-o ca atare. La acestea s-au adăugat alte câteva cazuri în care orientarea a fost calculată după desen, considerând unghiul dintre direcţia nordului şi axul corpului (cap-bazin). Datele obţinute au fost comparate cu direcţia „răsăritului” şi „apusului” soarelui la Cernica în mil. V a.Chr. Aceste direcţii au fost calculate de către Mihai Dascălu de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, căruia îi mulţumim şi pe această cale.

2.3. Analiza spaţială.

În cadrul studiului nostru am urmărit să analizăm orientarea mormintelor şi pe baza poziţiei acestora în cadrul necropolei. Explicaţia demersului este simplă. În cazul în care sunt luate în calcul doar orientările (ca în studiile lui I. C. Sângorzan), ipoteza unor posibile orientări terestre este anulată din start. De aceea, ne propunem să analizăm variaţia orientărilor şi pe baza distribuţiei mormintelor în arealul necropolei.

2.4. Analiza statistică (metoda χ2).

Pentru a verifica independenţa (sau lipsa acesteia) unor asocieri de elemente, în cazul nostru orientarea mormintelor în funcţie de distribuţia lor spaţială, am aplicat testul χ2 (hi pătrat) de asociere, a cărui formulă este următoarea (Drennan 1996, 189):

sau, aceeaşi formulă în varianta desfăşurată:

necropola de la cernica

unde:

-χ2 este diferenţa de distribuţie a valorilor corespunzătoare observaţiilor şi aşteptărilor într-o situaţie dată;

-Σ înseamnă „sumă din.....”;

-i este indicele de ordine al fiecărui element component al sumei, indice care poate lua valori de la 1 la n (n fiind un număr oarecare, în 16 Alexandru S. Morintz, Raluca Kogălniceanu funcţie de numărul de elemente luate în calcul pentru fiecare situaţie supusă testului);

-Oi reprezintă valorile observate, adică, în cazul nostru, situaţia observată pe teren; -Ai reprezintă valorile aşteptate, adică ceea ce ar trebui să observăm în cazul în care între variabilele (elementele) supuse analizei nu ar exista nici o asociere.

Aplicarea testului presupune parcurgerea unor paşi pe care, deoarece i-am prezentat în detaliu cu altă ocazie (Kogălniceanu 2005), nu îi mai reluăm în studiul de faţă. Rezultatul obţinut pentru χ2 se compară cu valorile din tabelele de distribuţie, pentru a i se afla probabilitatea asociată în funcţie de gradele de libertate corespunzătoare. Acestea din urmă se calculează după formula (Drennan 1996, 189):

ν = (m-1) x (n-1)

unde:

-m este numărul de linii, care conţin valori numerice, din tabelele realizate de noi;

-n numărul de coloane care conţin valori numerice din aceleaşi tabele.

Acceptarea ipotezei nule (= nu există nici o asociere între variabilele supuse analizei) trebuie interpretată în sensul că asocierea nu a putut fi pusă în evidenţă de datele existente în momentul efectuării testului sau, altfel spus, că asocierea celor două variabile nu este statistic semnificativă. Respingerea ipotezei nule afirmă doar existenţa unei asocieri între variabile, dar nu şi măsura gradului de asociere (Stănescu 2003, 48-53). De asemenea, testul nu trage nici o concluzie privind direcţia acestei relaţii.

Comentarii   
Guest
0 # Drumu astral al omului.Guest 08-02-2016 06:07
Specia umana a pornit in univers dela rasarit si sfirseste la apus, mai clar spus; in gradul 288 [54 +235=289]. Cei pozitionati spre gradu 261 au cunoscut ca in acest grad are loc prima inviere. In gradul 282 are loc cea dea doua inviere. Ceva adevar au cunoscut ei.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea articolelor si comentariului revine autorului acestuia.