Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Index articole

Lucrarea poate fi descarcata si din Biblioteca VoxCernica: click aici

1. INTRODUCERE

Mots-clés : la nécropole de Cernica, orientation astronomique/terrestre, analyse spatiale et statistique. Résumé. On a publié la nécropole de Cernica sous la forme d’une monographie. L’analyse de l’orientation des tombes s’est faite, jusqu’à présent, autant à l’aide de la statistique descriptive, que du point de vue astronomique. Ainsi, le repère proposé pour les orientations de Cernica a été le movement du soleil le long de l’année sur la ligne de l’horizon, à l’Est. Aucune des analyses faites jusqu’à présent n’a tenu compte de la localisation des tombes dans le cimetière. Dans la présente étude, les auteurs ont introduit cet élément également (la place où la tombe se situe dans la nécropole), dans l’analyse des orientations. En plus, nous avons vérifié les hypothèses de travail selon la statistique inférentielle (le test χ2). Les résultats de l’analyse ont révélé d’autres possibles interpretations que celles formulées auparavant.

 

Indiferent de epoca istorică, comunităţile umane îşi îngropau defuncţii în conformitate cu anumite norme prestabilite. Locul, inventarul, poziţia şi orientarea corpului erau în conformitate cu credinţele împărtăşite de către respectiva comunitate. Dintre acestea, orientarea juca un rol extrem de important în noul statut post-existenţial al individului.

Menţionăm, în acest sens, modalităţile de orientare cele mai cunoscute, practicate în lumea creştină (spre est) şi în cea musulmană (spre Mecca). Dacă în primul caz există preponderent o singură orientare, în cel de-al doilea caz orientarea variază în funcţie de zona geografică unde defunctul a fost înmormântat (Rose 1922, 127).

1.1. Orientarea mormintelor: celestă şi terestră.

Cercetările arheologice şi etnografice au evidenţiat orientări diverse ale corpului defunctului. Acestea au fost interpretate ca modalităţi de marcare a anumitor direcţii: cea din care o persoană sau o comunitate a venit, direcţia locuinţei defunctului sau a edificiului cultic al aşezării, elemente sacre din peisaj (munte, apă, copac etc.), locul sau calea spre lumea de dincolo (Rahtz 1978, 2-3; Carr 1995, 157; McHugh 1999, 43-44; Kogălniceanu 2001, 43).

În funcţie de poziţia elementelor de referinţă, această diversitate de orientări poate fi împărţită în două mari categorii: orientare celestă şi terestră. În cazul orientării celeste, elementul care dictează orientarea corpului defunctului este un corp ceresc: soare, lună, stele (Rose 1922, 128). Asupra modalităţilor practice în care se putea realiza această orientare ne vom referi la punctul 2 (Metode). În cazul orientării terestre, elementul de referinţă este reprezentat de un punct sau zonă, reală sau imaginară, apropiată sau îndepărtată, situată pe suprafaţa pământului (Rose 1922, 128). În acest al doilea caz, orientarea poate fi precisă, dacă reperul este un element apropiat şi vizibil (aşezarea, edificii ultice etc.), sau relativă, în cazul în care acesta este unul îndepărtat (ţinutul unde pleacă morţii).

Foarte adesea, distincţia dintre orientarea celestă şi cea terestră este dificil de surprins, dând naştere la discuţii şi controverse (Rose 1922, 138). Remarcăm tendinţa, adesea excesivă, spre atribuirea unor conotaţii astronomice, considerându-se că „orientările astronomice sunt printer cele mai importante principii de ordonare, care eglementează spatial sacru şi ritual”, spre deosebire de spaţiul domestic, unde diviziunea se face pe principiul centrului şi periferiei (Iwaniszewski 1998, 180). De asemenea, faptul că în multe dintre cimitirele preistorice înmormântările respectă, la o primă privire, o orientare pe axa est-vest a sugerat o legătură între practica funerară şi drumul soarelui pe boltă (Barlai 1989, 436).

Un rol extrem de important în interpretarea semnificaţiei orientărilor defuncţilor îl reprezintă modul de înregistrare a contextului arheologic; altfel spus, elementele pe baza cărora s-a decis ca un anume mormânt are o anume orientare.

1.2. Modalităţi de înregistrare şi analizare a orientării mormintelor.

Înainte de a trece în revistă o serie de studii consecrate orientărilor mormintelor din diverse perioade preistorice, trebuie să precizăm că există diferenţe de interpretare a termenului de orientare. R. Orientarea mormintelor necropolei neo-eneolitice de la Cernica 11 Sprague, în ampla sa lucrare privind terminologia funerară, afirmă:

Probabil nici un alt aspect al terminologiei funerare nu este mai confuz şi totuşi mai uşor de explicat decât orientarea” (Sprague 2005, 106). Astfel, criteriile de stabilire a orientării defunctului sunt diverse: direcţia capului, direcţia privirii, direcţia picioarelor, axul corpului sau combinaţii ale acestora (Sprague 2005, 106-107). De asemenea, parcurgând studiile referitoare la contextele funerare, pot fi sesizate modalităţi diverse de analiză a orientărilor: simple prezentări cantitative (Bognar-Kutzián 1963, 354-355; 1972, 150-159; Comşa E. 1995; Lichter 2001; Todorova 2002; Comşa A. 2006), abordări exclusiv astronomice, precum şi analize mai elaborate, care vizează atât aspectul astronomic, cât şi cel terestru, spaţial. În cele ce urmează ne vom referi doar la ultimele două categorii.

În cazul abordărilor strict astronomice se porneşte de la ipoteza că orientarea este una de tip celest şi că soarele, în mişcarea lui pe linia orizontului, la răsărit sau la apus, este factorul determinant. Pornind de la aceste premize s-a încercat şi determinarea momentului înmormântărilor. De acest tip de analiză au beneficiat cimitirul mezolitic de la Wadi Halfa (Saxe 1971), cimitirul Vinča de la Gomolava (Vince et alii 1996), cimitirul (cimitirele) eneolitic timpuriu de la Iclod (Maxim et alii 2002, 28), cel de la Podlokanj (cultura Tiszapolgár-Bodrogkeresztúr) (Vince 1998) şi cel datând din epoca bronzului de la Mokrin (Vince et alii 1996).

Precizăm că în toate cazurile enumerate nu s-au căutat şi alte repere posibile, terestre, pentru orientarea mormintelor.

Din categoria studiilor care au analizat atât conotaţiile astronomice, cât şi cele terestre, menţionăm pe cele efectuate pentru neoliticul italian. Astfel, dacă pentru mormintele din spaţii deschise se poate vorbi de orientare solară, cele din peşteri sunt orientate terestru, în funcţie de elemente din imediata vecinătate (Robb 1994, 42-44). O situaţie în care nu s-a putut preciza tipul de orientare este cimitirul de la Ajvide, datând din neoliticul mijlociu în Danemarca (Fahlander 2003, 93- 97). O situaţie interesantă este semnalată şi pentru mormintele mezolitice din zona Porţilor de Fier. S-a demonstrat că acestea nu erau orientate în funcţie de punctele cardinale ci, asemenea locuinţelor şi vetrelor, în funcţie de cursul Dunării. Mormintele erau dispuse atât paralel, cât şi perpendicular pe acesta (Radovanović 1996, 167-168).

1.3. Scurt istoric al sitului neo-eneolitic de la Cernica.

Situl neo-eneolitic de la Cernica (440 25’ N şi 260 16’ E – coordonate Google Earth) se află la sud de Bucureşti, la aproximativ 1 km nord-est de satul Căldăraru, com. Cernica (jud. Ilfov). Este situat pe o prelungire a terasei din dreapta lacului Colentina, înaltă de circa 10 m (Comşa E., Cantacuzino 2001, 7). Cercetările arheologice au fost efectuate în cursul deceniilor şase şi şapte ale secolului trecut (Cantacuzino 1965; 1967a; 1967b; 1969; 1970a; 1970b; 1975a; 1975b; Cantacuzino, Morintz 1963; 1965; 1968; Cantacuzino, Fedorovici 1971; Comşa E. 1974b; 1975).

Situl este alcătuit din două părţi: necropola în partea de est, spre lac, şi cele două aşezări suprapuse parţial (Fig. 1), atribuite culturilor Dudeşti – faza Cernica şi Boian – faza Bolintineanu (Comşa E., Cantacuzino 2001). Necropola, cercetată, conform autorilor investigaţiei, exhaustiv, se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 12000 m2 şi cuprindea un număr de 379 de morminte. Dispunerea spaţială a acestora sugerează existenţa a două grupări, una nordică şi una sudică (fig. 2). Autorii săpăturilor au interpretat această situaţie prin posibila existenţă a două grupuri sau clanuri

(Cantacuzino 1970a, 55). Planul săpăturilor publicat în monografie şi completat de către noi pe baza documentaţie cartografice din arhiva Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti conţine 378 morminte, din cele 380 cercetate (unul, M 356, localizat în marginea aşezării, iar altul, M 108 bis nelocalizat pe niciunul dintre planuri). Dintre acestea, doar pentru 342 este menţionată orientarea.

1.4. Studii privind orientarea mormintelor preistorice de la Cernica.

Ipotezele avansate de către arheologi privind posibila orientare solară a mormintelor necropolei de la Cernica au captat interesul astronomilor. Primul care a analizat orientarea mormintelor de la Cernica a fost I. C. Sângeorzan. Acesta a încercat să demonstreze că mormintele erau orientate în funcţie de variaţia direcţiei din care „răsărea” soarele în diferite momente ale anului. Analiza s-a efectuat considerând direcţia privirii defunctului. Din cele 327 de schelete luate în calcul, majoritatea covârşitoare (96,3%) se încadrau în intervalul de oscilaţie anuală a „răsăritului soarelui”. Acest fapt l-a determinat pe autor să plaseze momentul înmormântării defuncţilor la răsăritul soarelui.

Ipoteza a fost argumentată şi cu alte morminte ale culturii Boian (fără a le preciza), din diverse faze ale acesteia, care ar fi sugerat un comportament similar (Sângeorzan, Ştefan 1980, 10-12 şi fig. 1; Sângeorzan 1981, 1-3).

La momentul publicării monografiei cimitirului de la Cernica, E. Comşa atrăgea atenţia asupra a două aspecte. Prima observaţie se referee la faptul că mormintele nu ar fi trebuit analizate la un loc, atât cele cu scheletul depus pe spate, cât şi cele cu scheletul pe o parte, deoarece acestea ilustrează două obiceiuri diferite care ar putea fi reflectate şi de către orientare. A doua observaţie este aceea că orientarea în funcţie de răsăritul soarelui nu este singura explicaţie sau interpretare posibilă. În acest sens, E. Comşa a enumerat şi alte două posibile puncte de reper luate în consideraţie şi de alţi cercetători, cum ar fi: locul de origine al comunităţii sau aşezarea de unde provenea defunctul (Comşa E., Cantacuzino 2001, 163-165). La aspectele menţionate de către E. Comşa, considerăm necesar a mai adăuga faptul că analiza lui I. C. Sângeorzan se limitează strict la orientările scheletelor, neluând în consideraţie şi poziţia acestora în cadrul necropolei.

De curând, această analiză a fost reluată de către I. Szücs-Csillik, A. Comşa şi Z. Maxim, studii care nu au văzut încă lumina tiparului, motiv pentru care, în momentul de faţă, nu putem decât să menţionăm existenţa lor. Demersul nostru îşi propune reluarea şi extinderea analizelor efectuate şi va fi structurat în mai multe părţi. În prima parte, care face

obiectul prezentei lucrări, vom încerca să stabilim care a fost tiparul după care au fost orientate mormintele din cimitir, urmând ca ulterior să analizăm corelaţia dintre orientări şi alte elemente ale practicii funerare, cum ar fi poziţia şi adâncimea de înmormântare, sexul sau vârsta defunctului etc.

Comentarii   
Guest
0 # Drumu astral al omului.Guest 08-02-2016 06:07
Specia umana a pornit in univers dela rasarit si sfirseste la apus, mai clar spus; in gradul 288 [54 +235=289]. Cei pozitionati spre gradu 261 au cunoscut ca in acest grad are loc prima inviere. In gradul 282 are loc cea dea doua inviere. Ceva adevar au cunoscut ei.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea articolelor si comentariului revine autorului acestuia.