Evaluare utilizator: 5 / 5
Un locuitor inteligent al planetei albastre, a spus, cândva, că omenirea se dezvoltă după o spirală care îşi desfăşoară “traiectul” în jurul unui cilindru. În lungi perioade de timp, “spirala evoluţiei umane” se reîntâlneşte pe aceiaşi generatoare la un nivel superior. Diferenţa logică dintre etapele parcurse de omenire “pe generatoarea timpului” nu este determinată eminamente de politică ci esenţialmente de progresul tehnic.
După această cam lungă şi teoretică introducere să intrăm in perimetrul concret al temei anunţată în titlu. Întotdeauna s-a spus că viaţa “la ţară”
este mai ieftină decât la oraş. Corect: viaţa civilizată şi mai comodă din oraşe costă. Nimic nu a fost, nu este pe gratis. Niciodată. Erai bogat (material sau intelectual) te indreptai către oraşe. Erai sărac (material sau cu duhul) îţi duceai existenţa pământeană acolo unde te-ai născut. Aşa a fost sute de ani. Dar lumea a evoluat în ritm... geometric. Cel puţin finalul secolului trecut şi începutul mileniului actual au bulversat toate obiceiurile. Este viaţa actuală mai ieftină la ţară decât în marile oraşe? Dacă am face un sondaj, în majoritate covârşitoare, respondenţii ar indica, fără discuţie: viaţa de la oraş e mai scumpă. În condiţiile actuale specifice neocapitalismului românesc este fals. Să explicăm.
De multe sute de ani produsele agricole plecau de la satele româneşti către oraşele româneşti. Legile economice, “întâmplate” şi în România sunt obiective: orice produs agricol/alimentar (şi nu numai...) este mai ieftin la sursă. Preţul creşte odată cu depărtarea de sursă. Motivul: cheltuielile de transport plus lanţul de intermediari. În condiţiile actuale, odată cu micşorarea considerabilă a producţiei agricole interne, o bună parte din necesarul de alimente este importat. Distribuirea începe din marile en-gros-uri existente în oraşe. Că doar importatorii nu-şi construiesc marile depozite la Vinţu de Sus (sau Vinţu de Jos)... Trăim un neocapitalism paradoxal: “producem” (importăm) la oraşe şi “exportăm” produsele (cu preţurile de rigoare) la... sate! Aşa că multe produse care ajung într-un colţ de ţară îşi sporesc preţul, exact pentru aceleaşi considerente economice: transport, intermediari... Dar de data aceasta invers. Spre cinstea sa, cunoscutul realizator de televiziune şi radio, Gabi Jugaru, într-un dialog cu ascultătorii pe postul de radio “Naţional”, a subliniat cu precizie acest fenomen economic negativ pentru români.
O altă problemă cu un mare impact material, de sănătate, psihologic pentru orice locuitor al planetei noastre, deci şi pentru români, este şi va fi consumul de energie. Adică sângele oricărei societăţi umane. Se ştie că în marile oraşe, şi în special în Bucureşti, există “subvenţionarea la producător”. Adică gigacaloria primeşte, din fondurile comunităţii, o subvenţie care o face mai ieftină “pentru toată lumea”. Suplimentar se mai acordă şi subvenţii pentru cei cu venituri mici. Cum este “la ţară”? Nu subvenţionează nimeni lemnele cumpărate din depozite sau de la particulari ambulanţi. Aşa că tuşa Frusina sau nea Vasile, din fondurile proprii, le plăteşte integral. Există în fiecare primărie, inclusiv în cele ilfovene, un program de subvenţionare a combustibililor pentru cei foarte săraci. Sumele sunt derizorii: câţiva zeci de lei (noi) pe luna pentru cei aflaţi în dificultate. Şi cum mulţi sunt pensionari de la CAP cu o pensie de o sută-două lei (tot noi...) ne dăm seama că reprezintă un fel de “frecţie la piciorul de lemn(e)”. Adică ale picioarelor dumnealor măcinate de bătrâneţe şi reumatism din anii când lucrau cu spor pe ogoarele ude ale agriculturii socialiste...
Problema abordată de noi, în aceste rânduri, este extrem de complexă. Noi ne-am oprit doar la două segmente. Foarte importante. Şi, Doamne, cât de multe sunt...
publicat si in Viitorul Ilfovean
Articole asemanatoare:
Viata la tara, Caldararu-Cernica
Abonare pentru a fi notificat cu privire la comentariile noi
Raportati
Comentariile mele