... Şi au venit ziarişti, actori, sportivi...
Portalul Voxcernica a inceput sa devina un "magnet" care atrage tot mai mulţi iubitori de istorie locale, reportaje sociale, tradiţii, stiri "cat se poate de...la zi", transmisiuni tv locale şi multe, multe altele. Intrucât pe teritoriul comunei noastre s-au stabilit o serie de intelectuali valoroşi, efortul de a-i atrage alături noi, de a-i mediatiza, de a-i implica în viaţa comunei noastre incepe sa dea rezultate. Ultimul sosit în perimetrul efortului nostru este cunosutul ziarist la România liberă, D-l Emil Munteanu, în mare vogă în anii 1990-2000 si care, spre bucuria noastră, s-a stabilit în unul din satele comunei Cernica.
Dumnealui ne-a dat permisiunea de a prelua anumite articole ale dansului care sunt relevante pentru comuna noastra (click aici si aici) si caruia îi mulţumim pe aceasta cale. O semnătură atât de prestigioasă în portalul nostru este un motiv de mândrie.
În conţinutul articolului, normal spunem noi vechi trăitori pe meleaguri mioritic-cernicaşe, dumnealui se arată surprins că nu a găsit viaţa idilică pe care şi-o imagina. Este o surpriza cu care se confrunta mullti din trăitorii din marile oraşe vizavi de "viaţa de la ţară".
Semănătorismul a fost un curent literar apărut la intersecţia secolelor 19/20 când idilismul şi idealismul vieţii de la ţară era la apogeu. Cirezi de vite veneau agale pe înserat de la păşune. Fete frumoase, cu
maci în păr, purtau doniţe cu apă de la fântâni. Miei jucăuşi şi drăgălaşi sburdau pe pajiştile de un verde crud. Fluturi multicolori împânzeau văzduhul. Şi etc., etc... Celebra poezie "Vara la ţară" a lui George Topârceanu (transpusă în cantec de Mircea Baniciu si din care am extras motto-ul nostru) este o reacţie a cunoscutului poet la exagerările semănătorismului...
Da, am trăit şi noi vremurile de altădată. Nu semănătorist deformate. Pe acele vremuri ţăranii nostri, inclusiv cei cernicaşi, îşi asigurau de cu vara-toamna toate cele necesare traiului: cereale, cartofi, fasole, murături, ulei, miere, fructe şi legume conservate şi multe altele. Şi neapărat aveau animale şi păsări care le asigurau carne, lapte, ouă. Aveau binecunoscutele "sobe oarbe cu plită" cu care îşi încălzeau locuinţele (una, maxim două camere) şi îşi preparau hrana. Comunicarea dintre oameni era excelentă. Iarna femeile se vizitau reciproc cu "lucrul de mână" şi ... copiii din ingrijire. Se mâncau "puricei" (mămăliga fărâmiţată prăjită in untura), "păsat" (porumb macinat grunţuros şi fiert), boabe de porumb fierte, încă existentele azi "floricele de porumb" şi multe altele peste care s-a aşternut colbul uitarii... Primăvara copiii se delectau cu "untură pe pâine", adică acea untură gustoasă culeasă de pe fundul garniţei golite pe timpul iernii care era "împănată" cu ... uşoare urme de carne prăjită...
Nu exista bucată de pământ nelucrată. Toată suprafaţa comunei era strict împărţită între proprietari. Era o problema unde să găseşti locuri de păscut pentru o vacă. Semnatarul acestor rânduri, copil fiind, a avut ani de zile probleme cu păşunatul unei vaci de culoare galbenă care asigura familiei sale toate cele necesare traiului pentru una jumătate lună...
Sunt vremuri demult apuse... Şi irepetabile. Amintirile unora dintre noi rămân... doar la capitolul amintiri. Pe care le purtam cu noi până când ... aşa cum, spune sensibilul poet Romulus Vulpescu: "Vine ora care doare/ Scrisă-n calendar". Apoi vor rămâne doar istorie...
Noi, în portalul nostru comunal, ne vom strădui să le readucem în memoria celor care le-au trăit şi să-i sensibilizăm pe cei tineri... Dacă mai putem...
Vara la tara - George Toparceanu
Locuinta mea de vara
E la tara…
Acolo era sa mor
De urat si de-ntristare
Beat de soare
Si parlit ingrozitor!
Acolo, cand n-are treaba,
Orice baba
Este medic comunal.
Viata ce aci palpita
E lipsita
De confort occidental.
Nu exista berarie,
Nici regie…
Doar un hot de carciumar
Care are marfa proasta
Si-o nevasta
Ce se tine c-un jandar.
Cand te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, miscand domol din coada,
Spre livada
Ale satului cirezi.
Si te poarta sub escorta
O cohorta
De tantari subtiri in glas,
Inzestrati la cap c-o scula
Minuscula
Cu pretentie de nas…
Cand se ia cate-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l intreaba fara noima:
Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?…
Ale satului mari fete
Fara ghete
Ies la garduri pe-nserat…
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Niste fapte
Care m-au scandalizat!)
Langa foc, o baba surda
Si absurda
Spune, ca si alte dati,
Tot povestea cu Ileana
Cosanzeana,
Plina de banalitati.
Doarme-apoi adanc comuna…
Numai luna
Galbena ca un bostan
Iese, mare si rurala,
La iveala,
Dintr-o margine de lan.
Cand si cand un caine urla
Ca din surla…
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit…
Dar in zori incep cocosii,
Pacatosii,
Ca sa faca iar scandal,
Sa te saturi de viata
Si dulceata
Traiului patriarhal!
D-aia zic eu, prin urmare,
Vorba mare:
Ca de-acuma, sa ma tai,
Nu-mi mai trebuie-alta cura
In natura,
Sa ma duceti cu alai!
Mearga pictorii la tara
Ca sa piara
De caldura si de praf!
Mie dati-mi strazi pavate,
Maturate,
Dati-mi cinematograf!
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce sa mor asa?
Nu mai vreau taranci naive,
Primitive…
Mie dati-mi altceva!
Dati-mi, dati-mi strada-ngusta
Unde gusta
Omul viata mai din plin
Cu trasuri, femei cochete
Si cu fete
Incaltate cel putin!
Abonare pentru a fi notificat cu privire la comentariile noi
Raportati
Comentariile mele