Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Evaluare utilizator: 4 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivă
 

Actualizare 27-martie-2026 - ORAR si TRASEU liniile STV:

Vă aducem la cunoștință că, urmare a deciziei conducerii TPBI, în vederea eficientizării programului de transport public, începând cu data de 28.03.2026, vor avea loc următoarele modificări:
🚌 Linia 406 – Căldăraru – Pantelimon  își suspendă activitatea;
🚌 Linia 472 – Cernica – Metrou Nicolae Teclu devine Căldăraru – Metrou Nicolae Teclu,  urmând să acopere și o parte din traseul fostei linii 406.
caldarau nicolae teclu metrou cernica nucuresti 406 472 1caldarau nicolae teclu metrou cernica nucuresti 406 472 1caldarau nicolae teclu metrou cernica nucuresti 406 472 1

Actualizare 22-noiembrie-2024 - ORAR si TRASEU liniile STV:

Mai jos noul orar si traseu pentru liniile 406, 407, 451 (modificat) si precum si traseul pentru 472 si 405:

- 405 - Spital Balaceanca - (Complex Comercial Titan - Theodor Pallady -Metrou Nicolae Teclu);

- 406 - Caldararu / Pantelimon

- 407 - Balaceanca - Posta / Pantelimon

451 - Tanganu / Pantelimon,

- 472 - Cernica / ( Complex Comercial Titan - Theodor Pallady -Metrou Nicolae Teclu)

Anunt Societatea de Transport Voluntari - STV
Incepând cu data de 22 noiembrie 2024, traseele liniilor 406, 407 și 451 vor suferi următoarele modificări:
1. Stația Ștrandului va fi mutată în apropiere de Belize Residence, unde sunt amplasate indicatorul rutier de stație și alveola corespunzătoare.
2. Actualizarea timpilor de plecare
Orarul de plecare al acestor linii a fost modificat. Vă rugăm să consultați noile orare disponibile la punctele de informare, pe site-ul oficial, sau la stațiile corespunzătoare.
ATENTIE: ORARUL DE MAI JOS NU MAI ESTE VALABIL DE LA 1-IANUARIE-2020.

Orarul / graficul / programul de transport / circulatie pentru autobuze STB / STV din / spre localitatea Bucuresti din / spre urmatoarele localități comuna Cernica cu ora / minutul, de trecere prin fiecare statie / locatie in care vă aflati (click link albastru de mai jos):

Linii autobuze STB si STV Cernica-Bucuresti de la 1-ianuarie-2020

ATENTIE: CONTINUTUL ARTICOLULUI DE MAI JOS NU MAI ESTE VALABIL DE LA 1-IANUARIE-2020.

PENTRU A VIZUALIZA PROGRAMUL ACTUAL DE CIRCULATIE AL AUTOBUZELOR STB /STV CATRE COMUNA CERNICA CLICK PE LINK-UL (ALBASTRU) FURNIZAT MAI SUS.

Stire initiala din 28-07-2009

Cursele RATB sunt suspendate temporar.
Precizam ca orele inscise in orarul de mai jos sunt cele de plecare de la CORA Pantelimon.

===========================================

Traseul        CORA  -   BALACEANCA          numarul 410

===========================================

LUNI-VINERI                  SAMBATA           DUMINICA

4.45                                   4.45                    4.45

5.51                                   5.55                    5.55

7.03                                   7.05                    7.05

9.05                                   8.15                    8.15

12.00                                 9.35                    9.35

15.20                               10.45                  10.45

16.35                               11.55                  11.55

17.45                               15.15                  15.15

20.15                               16.25                  16.25

21.20                               17.35                  17.35

22.25                               18.55                  18.55

20.05                               20.05

21.15                               21.15

22.25                               22.25

****************************************************************

===========================================

Traseul   CORA   -  TANGANU             numarul 459

===========================================

LUNI- VINERI             SAMBATA            DUMINICA

4.50                                4.50                     4.50

6.04                                6.05                     6.05

7.18                                7.20                     7.20

8.39                                8.45                     8.45

9.53                               10.00                  10.00

11.07                             11.15                   11.15

15.26                             15.15                  15.15

16.40                             16.30                  16.30

17.54                             17.45                  17.45

19.15                             19.10                  19.10

20.29                             20.25                  20.25

21.43                             21.40                  21.40

***************************************************************

==========================================

Traseul      CORA  -  CALDARARU          numarul 461

==========================================

LUNI - VINERIi

5.15                           Nu circula

6.30                    sambata si duminica

7.45

9.00

10.20

15.00

16.15

17.30

18.45

20.05

21.20

==========================================

Articole asemanatoare

Administrator
o sa incercam sa ne gasim timp sa punem si aceasta informatie...dar pana atunci..poate intra pe site..cineva care stie... :-)
0
RON
Foarte util!
Foarte utile informaţiile! Ştiţi cumva care ar fi orele în sens invers, de la capăt? Sau nu sunt ore fixe?Mulţumesc
0

3000 Caractere ramase