- Categorie: Opinii Opinii
- Publicat: 27 Aprilie 2011 27 Aprilie 2011
- Ultima actualizare: 17 Decembrie 2015 17 Decembrie 2015
- Accesări: 5915 5915
Evaluare utilizator: 5 / 5
Tinereţea este vârsta marilor idealuri. Vârsta când se croiesc drumurile în viaţă. Profesionale şi familiale. Vârsta marilor sentimente cu împliniri, iluzii şi deziluzii... Aceste deziderate au fost dintotdeauna. Şi sunt, evident şi în continuare... Drumul tinerilor nu a fost niciodată uşor. În anii de demult tinerii trăiau pe lângă casa părinţilor. De obicei urmau cele 4 clase elementare, la şcoala din sat, unde învăţător era câteodată chiar preotul satului. Ca în vremurile lui Creangă... În familie învăţau de toate: să muncească, să respecte pe ceilalţi, să se gospodărească... Apoi plecau în armată, primul mare examen “extern” al vieţii, se întorceau “bărbaţi” tocmai buni de... însurat. Crearea unei familii proprii însemna sfârţitul tinereţii, erau “oameni însuraţi” deveneau capi de familie cu tot cortegiul de atribuţii: casă, copii şi toate celelalte. Dar vremurile au evoluat, tinerii au trebuit să urmeze studii care, în unele cazuri (studii superioare) acopereau adolescenţa şi o parte din tinereţe.
În anii socialismului drumul urmat de tineri era simplu, clar: după absolvirea celor 7-8 clase elementare aveau 3 posibilităţi: să urmeze cursurile liceale, ale unei şcoli profesionale sau să abandoneze studiile post-elementare, urmând să-şi câştige existenţa ca muncitori necalificaţi sau în agricultură. Cei care urmau şcolile profesionale erau repartizaţi la intreprinderile cu care încheiau contract chiar de la debutul cursurilor. Cei care urmau cursurile liceale aveau, la rândul lor, 3 posibilităţi: să urmeze un institut de învăţământ superior, o şcoală tehnică (“producea”: tehnicieni, proiectanţi, etc.) sau să se oprească la acest nivel încadrându-se în producţie, de obicei pe posturi de funcţionari. Desigur această schemă este minimală existând şi alte posibilităţi pe care noi nu le dezvoltăm. Am urmărit doar “firul principal” urmat, în majoritate covârşitoare, şi de ilfovenii noştri.
Să trecem la perioada post-decembristă în care viaţa tinerilor noştri s-a multiplicat mult dar şi s-a îngreunat. Cum reforma perpetuă a învăţământului românesc nu a adus nici astăzi clarificările necesare, tinerii noştri sunt debusolaţi. Multitudinea de instituţii de învăţământ superior cu sau fără... acreditări i-a derutat. Apoi inexistenţa mult hulitelor repartiţii i-a lăsat fără locuri de muncă, aruncându-i în haosul de pe piaţa muncii neocapitalismului românesc. Avem cei mai mulţi studenţi la numărul de locuitori dar nu avem locuri de muncă pentru ei. Atunci sunt nevoiţi să accepte locuri de muncă mult sub pregătirea lor, să plece în străinătate sau să... someze.
Şcolile profesionale au devenit nişte paleative pentru tinerii care nu acced la învăţământul liceal. Le urmează pur şi simplu “pentru a face o şcoală”. Fără o programă riguroasă, în urma căreia elevii să inveţe temeinic o meserie şi mai ales fără să asigure locuri de muncă, şcolile profesionale au devenit o umbră a celor de altădată. Şi apoi unde să fie angajaţi tinerii absolvenţi când intreprinderile socialiste au fost fărâmiţate, demolate una după alta ? Firmele capitaliste nou înfiinţate nu sunt axate pe industrie ci pe comerţ, tranzacţii bancare, consultanţă, intermedieri, etc. Şi astfel tinerii noştri au ajuns tăietori de frunză... din păcate pentru noi, ilfoveană... Situaţia este chiar dramatică: patronii nu angajează tineri fără experienţă. Tinerii nu pot sparge blocada “primului loc de muncă”. Adică o “deschidere de pârtie” pe piaţa muncii româneşti. Se intră într-un cerc vicios. Şi astfel tinerii noştri sunt debusolaţi, dezorientaţi, trişti... Tristeţea este şi a noastră: localităţile judeţului Ilfov sunt pline de tineri fără locuri de muncă. Şi fără speranţă...
Articol preluat din Viitorul Ilfovean
Articole asemanatoare
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.
RSS pentru acest articol.