Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

FOTO - VIDEO - Actualizare 8-06-2024

În ziua de 5 iunie 2024, orele 17, pe cochetul teren de fotbal din Cernica s-a desfășurat un  complex spectacol fotbalistic. Evenimentul central l-a constituit meciul de fotbal dintre speranțele noastre fotbalistice locale, U17 (vârsta sub 17 ani) și una dintre echipele de old-boys a Rapidului…

Este o tradiție a relațiilor de prietenie fotbalistică dintre fotbaliștii si iubitorii de fotbal locali  cu renumitul club bucureștean.  Reamintim că o altă echipa de  “bătrâni” a clubului Rapid s-a întrecut cu sportivii noștri la inaugurarea terenului de fotbal dinspre Căldăraru in anul (click aici) 2010.  Atunci au fost prezenți, printre alții, Rada, Toader, Cârstea, Drăghici, Perjă, Bogdan Andone, ziaristul  Cristian Costache.

De asemenea în anul (click aici) 2012 si (click aici) 2013 s-au mai desfășurat doua meciuri amicale intre Progresul Cernica, așa cum se numea echipa noastră la acea vremea si Rapid.

In 2013 pe terenul central din comuna Cernica s-a desfășurat meciul dintre echipele prime ale asociației Progresul Cernica și Rapid București (antrenor, Marian Rada). A fost cel mai amplu spectacol cernicaș  cu o uriașă audiție la publicul local și oaspeți rapidisti  (și nu numai), meciul fiind televizat, în direct de Voxcernica.

Pentru a evolua în campania speranțelor cernicașe ne-au onorat cu prezența cunoscuții fotbaliști rapidiști, printre alții  Ion Manu, Alexandru Ioniță, Mugur Bolohan,  Ion Craiu, Cristian Ionescu,  Marian Vlada, Cristian Barbu, mereu prezentul Marian Rada și  surpriza! cei doi membri ai tandemului muzical Alb și Negru, Andrei Ștefănescu și Kamara. Au fost însoțiți de cunoscutul reprezentant rapidist în relațiile cu publicul, ziaristul sportiv, Lucian Ionescu.

Dina partea echipei Cernica au evoluatȘ Cristian Barbu, George Boar, Vlad Duta, Patrik Stavarache, Radu Marin, Sorin Trifu, Alin Constantin, David Barbu, Danut Buhai, Daniel Florea, Marius Stoinea, Albert Matei, Denis Dinca, Sorin Diconescu, Stefan Voinea, Alex Uta.

Antrenori: Petre Rachici – Marian Boar

Golurile au fost marcate de următorii jucători:

Rapid – Alex Ioniță 2, Marian Vlada, Mugur Bolohan

Cernica – George Boar, Alin Constantin, Sorin Trifu

Din partea comunei noastre au fost prezenți Primarul Gelu Apostol, viceprimarul Vasile Florin, antrenorul Ion Nica, mulți iubitori ai fotbalului și bineînțeles mulți copii fie că se pregătesc în cadrul clubului sportiv local, fie că iubesc fotbalul.

Coordonatorul, prezentatorul, gazdă primitoare, “sufletul” întregii manifestări sportive a fost Cristian Manea, directorul clubului sportiv local incepand cu anul 2022. Este ziarist de renume național, președintele cunoscutei reviste sportive, 100%SPORT citită cu mult interes și în comuna noastră.  

Au fost premiați și prezentați de Cristian Manea și micii sportivi (fete și băieți) de care se leagă speranțele noastre în sportul local, iar evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe din parte jucătorilor rapidiști.

A fost o după amiază fierbinte, la propriu și la figurat, care rămâne în memoria noastră de iubitori ai sportului.

Iunie   2024                  Vasile Bolboja

Stire initiala:

Miercuri 5 -iunie -2024, Stadionul Central Cernica - Orele 17:00

Clubul Sportiv Cernica U17 - Rapid București Old Boys
Fotbal spectacol!
CERNICA FACE SPORT!

 Clubul Sportiv Cernica U17 - Rapid București Old Boys. 05-iunie-2024.

 

 

A se citi si:

Rapid Bucuresti (Liga I) - Progresul Cernica (Liga III). Meci amical. 6-1.

Rapid - Cernica. 6-1. Un amical istoric.

Inaugurare Stadion Fotbal Caldararu. RAPID II - CERNICA. 7-5

Vasile Bolboja, citat in cadrul celebrarii a 100 de ani de la infiintarea clubului de fotbal Rapid Bucuresti.

Una calda una rece in fotbalul cernicas. Progresul Cernica, Rapid Fetesti si FC Pantelimon

Rubrica Sport

 

Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Refriseaza codul / Introduceti codul in campul de mai jos

Vox Cernica TV