Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Medic de familie
1 Denumire Nume doctor Adresa Telefon
2 CMI GHEORGHE FLORENTINA GHEORGHE FLORENTINA Cernica, sat Balaceanca, str.Fantanei, nr.1A, jud. Ilfov 021 / 369.37.41
3 CMI ROMAN ALINA MIHAELA ROMAN ALINA MIHAELA Cernica,str.Closca,nr.2, jud.Ilfov 021 / 369.53.13
4 CMI RADOVANOVICI ELENA RADOVANOVICI ELENA Cernica,str.Closca,nr.2, jud.Ilfov 021 / 369.52.13
5 CMI OANCEA MIHAELA OANCEA MIHAELA Cernica,str.Closca,nr.2, jud.Ilfov 021 / 255.55.13
6 CMI ROSCA NASTASESCU CARMEN ROSCA NASTASESCU CARMEN Cernica,str.Closca,nr.2, jud.Ilfov 021 / 369.51.23
7 CMI BREBU CRISTINA BREBU CRISTINA Cernica, sat Balaceanca, str.Fantanei, nr.1A, jud. Ilfov 0737 496.194
8
9 Spital
10 Denumire Nume doctor Adresa Telefon
11 SPITALUL EFTIMIE DIAMANDESCU BALACEANCA CERNICA -SAT BALACEANCA SOS. GARII NR.56 021 / 380.74.17
12
13 Farmacie
14 Denumire Nume doctor Adresa Telefon
15 BIAVI SANTEFARM SRL str. Decebal nr.178, IF 021 / 369.51.14
16 SC DROVIT PLANT Loc Balaceanca, Cernica,str.Rascoalei,1A 0722 360.010 / 021 369.37.01 / 0729 815.566
17 S.C. OLLY PHARM BIO SRL STR. Decebal,nr.172 0730 797.788
18 SC FARMACIA HELLEBORUS SANTE Com. Cernica,sat Tanganu,sos.Burebista,nr44 021 / 369.55.80 / 0723 150.275
19
20 Ambulatoriu de specialitate
21 Denumire Specialitate Adresa Telefon
22 CMI DR CHEOSEAUA PSIHIATRIE CERNICA,STR. FINTINEI NR.1A 0723 662 442

3000 Caractere ramase