Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja

Categorie: Istorie Locala Istorie Locala

Creat: 14 Decembrie 2023 14 Decembrie 2023

Accesări: 1711 1711

O “poveste” adevărată de prietenie, dragoste şi predestinare, în care vom reproduce, evenimente, întâmplări, fapte din trecute timpuri din satul Tanganu, Cernica.

Adică, în principal, din anii 1966-1972 şi, fragmentar din anii următori. Adică anii “de aur” din viaţa atât de complexă şi frumoasă a oricăror tineri, adolescenţa şi tinereţea, şi a celor de atunci. Dar şi continuarea, aşa cum am spus ceva mai sus, din alţi ani când nu mai eram chiar tineri…

Faptele şi persoanele care fac obiectul rândurile următoare sunt reale. Nu am dat frâu liber fanteziei şi am relatat despre întâmplări sută la sută adevărate. Cu o precizare importantă: sunt trecute prin filtrul sufletului meu.

Şi fiecare dintre noi are un filtru propriu aşa cum se spune că amprentele sunt unice pentru orice om născut oricând şi oriunde pe planeta Pământ. Şi atunci dacă amprentele mâinii, ale degetelor sunt unice de ce ale sufletului unui om să nu aibă aceiaşi “calitate “ ? Pentru că variaţiile sufleteşti sunt indiscutabil mai complexe decât cele fizice…

Acei ani care fac demersul nostru sunt unici. Sunt ani atât de diferiţi de cei de azi, încât, sunt sigur, că dacă un tânăr de azi le-ar citi “ar râde în barbă” de naivitatea celor din acele trecute vremuri.

Dar şi noi cei “veniţi” din acele vremuri de superficialitatea lor, de golul din sufletele lor. Nu ne descurajăm să evocăm tot ce ţine de acele timpuri.

O naraţiune care se înscrie în dorinţa şi străduinţa noastră de a reda întâmplări, oameni, sentimente din viaţa satului nostru. Şi am căutat, ca în jurul trio-ului care a constituit “diagonala roşie” a însemnărilor noastre, să  prezentăm cât mai multe asemenea întâmplări şi oameni. Fără oameni, fără fapte, străduinţele noastre ar fi seci, reci, statistice. Peste care nu au trecut decât 40-50 ani, dar aflându-ne în secolul vitezii, viaţa a evoluat enorm aşa încât cele spuse de noi par din altă lume.

Vasile Bolboja

D E S T I N E  T Â N G Ă N E N E

                     RĂDIȚA

                     ********

         P R E D E S T I N A R E,

              P R I E T E N I E,

              D R A G O S T E

                     2014

            CUVÂNT ÎNAINTE

            --------------------------                           

Mi se pune mereu întrebarea de către consătenii “de bine”: dacă noi, bruma de intelectuali, încă în viaţă!, suntem capabili să scriem o monografie a satului nostru, Tânganu. Aşa cum sunt multe pe cuprinsul ţării. Indiscutabil că avem capacitatea intelectuală, documentară, umană pentru un asemenea demers. Nu avem însă resursele financiare complexe, iar cei care pot întreprinde un asemenea demers nu mai au forţa fizică dar mai ales vârsta şi sănătatea necesară pentru a realiza un asemenea complex proiect. Vorba unui prieten oltean, trecut în lumea “de dincolo”, “Geaba dorinţă, dacă nema putirinţă”.

Şi atunci ce facem? “Stăm cu mâinile în sân?” Nu, continuăm să scriem, fragmentar, episoade din viaţa satului nostru, un sat multisecular.

Aşadar vom reproduce, în povestea noastră de prietenie (în primul rând) şi de dragoste (în plan secund), evenimente, întâmplări, fapte din trecute timpuri. Adică, în principal, din anii 1966-1972 şi, fragmentar din anii următori. Adică anii “de aur” din viaţa atât de complexă şi frumoasă a oricăror tineri, adolescenţa şi tinereţea, şi a celor  de atunci. Dar şi continuarea, aşa cum am spus ceva mai sus, din alţi ani când nu mai eram chiar tineri…

Faptele şi persoanele care fac obiectul  rândurile următoare sunt reale. Nu am dat frâu liber fanteziei şi am relatat despre întâmplări sută la sută adevărate. Cu o precizare importantă: sunt trecute prin filtrul sufletului meu. Şi fiecare dintre noi are un filtru propriu aşa cum se spune că amprentele sunt unice pentru orice om născut oricând şi oriunde pe planeta Pământ. Şi atunci dacă amprentele mâinii, ale degetelor sunt unice de ce ale sufletului unui om să nu aibă aceiaşi  “calitate “ ?  Pentru că variaţiile sufleteşti sunt indiscutabil mai complexe decât cele fizice…

 Acei ani care fac demersul nostru sunt unici. Sunt ani atât de diferiţi de cei de azi, încât, sunt sigur, că dacă un  tânăr de azi le-ar citi “ar râde în barbă” de naivitatea celor din acele trecute vremuri. Dar şi noi cei “veniţi” din acele vremuri de  superficialitatea lor, de golul din sufletele lor. Nu ne descurajăm să evocăm tot ce ţine de acele timpuri.

Noi, cei care suntem pasionaţi de istoria acestor locuri dăruite de Dumnezeu, am descoperit o excepţională microistorie a Tânganului dintre anii 1850 -1900 scrisă de un ilustru necunoscut care semnează simplu: C. Săvescu. Rar ne-a fost dat să citim o atât de concentrată istorie-monografie pe lungimea a doar 12 pagini. Numele ei “Amintirile unui octogenar” şi a fost publicată în anul 1929 în “Buletinul comisiunii monumentelor istorice” una dintre prestigioasele publicaţii istorice ale culmii spiritului românesc, Nicolae Iorga. Nu dorim, nici pe departe, ca prin rândurile noastre să concurăm acele pagini de istorie pură. Il luăm numai ca exemplu de a ne apleca asupra oamenilor, obiceiurilor, sentimentelor, poveştilor de dragoste, de prietenie, asupra  locurilor pe care ne-am zămislit.  

“Firul roşu” al rândurilor noastre este acea credinţă-tradiţie multiseculară, din viaţa satelor noastre: că fiecărui băiat şi fată  le este predestinat acela sau aceea cu care va face legământul sfânt al căsătoriei. “Destinul” are el “grijă” să îl scoată în cale (sau să o scoată în cale) pe cel “ales” sau pe cea “aleasă”. Fie că se întâlnesc la o fântână, fie că au ogoarele alăturate şi fiecare este cucerit de vrednicia celuilalt, fie că sunt în vizită la o rudă şi “alesul” destinului este vecin cu acea rudă… Dar mai ales la tradiţionalele hore şi nunţi când, din întâmplare!, cei doi se încing într-un joc generator de sentimente. Sau la o şezătoare, la o clacă, la unele munci comune specifice acelor timpuri. Paradoxal dar alesul destinului nu prea era din imediata vecinătate a casei. A creşte împreună “în ţărâna uliţei comune” era un mijloc de prietenie pe veci. Dar “el” sau “ea” trebuia să apară de undeva, de mai departe. Atunci când “înfloreau” mugurii adolescenţei. Adică acea scurtă perioadă din viaţa noastră când se nasc sentimentele, câteodată perene, alteori nu, decisive în alegerea viitoruluii drum în viaţă…

Vom încerca să ilustrăm cu modestele noastre mijloace literare această credinţă care, în anii evocaţi, era chiar realitate. Între timp s-a  perimat şi s-a pierdut. Acum altele sunt criteriile pe care “destinul”  i le aşează în cale tineretului  nostru.

        

• Prec
• Mai departe