Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Index articole

 

Nu demult, promiteam ca vom reveni cu detalii despre Necropola neolitica de la Caldararu, Cernica . In cele ce urmeaza avem deosebita placere sa va prezentam o lucrare realizata de doi arheologi romani Alexandu S. Morintz (Institutul de Arheologie "Vasile Parvan") si Raluca Kogalniceanu membra a Asociatiei Romane de Arheologie, lucrare care pune intr-o noua lumina obiceiurile de inmormantare din epoca neolitica. Aceasta lucrare are la baza analize statistice moderne cu privire la orientarea in cadrul necropolei ale celor 379 de morminte descoperite in 1960-1975 de catre Gheorghe Cantacuzino cu ocazia sapaturilor la satul medieval Maracineni din sec XVI si Manastirea Vorniceasa (Iezerul) din aceeasi zona. Complexul arheologic (categoria A, de interes national) mentionat se gaseste la nord-est de satul Caldararu, comuna Cernica (jud.Ilfov), la aproximativ 1 km de marginea lui.

Orientarea mormintelor necropolei neo eneolitice de la Cernica 1Terenul respectiv se afla pe o prelungire a terasei (de circa 10 m inaltime), din dreapta fostului rau Colentina, transformat in ultimele decenii,in lacul Cernica si are forma triunghiulara si se gaseste langa malul de vest al lacului Cernica, in locul unde apele lacului formeaza un mare cot spre sud. Mentionam ca la sapaturile de la Caldararu a participat si cunoscutul Sebastian Morintz, tatal lui Alexandru Morintz. Din nefericire, acest site arhelogic este mai cunoscut in strainatate si in tara decat in comuna Cernica. Dupa cum mentionam in articolul "S.O.S. Mortii si-au pierdut linistea." acest loc, mult "ravnit" din considerente pur imobiliare este in pericol de a disparea de pe harta site-urilor arheologice si odata cu acesta informatii pretioase cu privire la originille noastre.

drum soseau de centura caldararu necropola neolitica de la cernicaDin sursele noastre apropriate primariei se pare ca acest teren a fost recent, obiectul a mai multor tranzactii imobiliare in care sunt implicatii si anumiti oficiali si se zvoneste ca locul propriu zis al sapaturilor ar fi fost "mutat" in padure pentru a putea fi liber pentru inceperea constructiilor. Nu stim cum s-ar putea intampla un asemenea lucru, mai ales ca aceasta zona este inscrisa in lista monumentelor istorice, dar VoxCernica va va tine la curent cu investigatiile pe aceasta tema.

 


Lucrarea poate fi descarcata si din Biblioteca VoxCernica: click aici

1. INTRODUCERE

Mots-clés : la nécropole de Cernica, orientation astronomique/terrestre, analyse spatiale et statistique. Résumé. On a publié la nécropole de Cernica sous la forme d’une monographie. L’analyse de l’orientation des tombes s’est faite, jusqu’à présent, autant à l’aide de la statistique descriptive, que du point de vue astronomique. Ainsi, le repère proposé pour les orientations de Cernica a été le movement du soleil le long de l’année sur la ligne de l’horizon, à l’Est. Aucune des analyses faites jusqu’à présent n’a tenu compte de la localisation des tombes dans le cimetière. Dans la présente étude, les auteurs ont introduit cet élément également (la place où la tombe se situe dans la nécropole), dans l’analyse des orientations. En plus, nous avons vérifié les hypothèses de travail selon la statistique inférentielle (le test χ2). Les résultats de l’analyse ont révélé d’autres possibles interpretations que celles formulées auparavant.

 

Indiferent de epoca istorică, comunităţile umane îşi îngropau defuncţii în conformitate cu anumite norme prestabilite. Locul, inventarul, poziţia şi orientarea corpului erau în conformitate cu credinţele împărtăşite de către respectiva comunitate. Dintre acestea, orientarea juca un rol extrem de important în noul statut post-existenţial al individului.

Menţionăm, în acest sens, modalităţile de orientare cele mai cunoscute, practicate în lumea creştină (spre est) şi în cea musulmană (spre Mecca). Dacă în primul caz există preponderent o singură orientare, în cel de-al doilea caz orientarea variază în funcţie de zona geografică unde defunctul a fost înmormântat (Rose 1922, 127).

1.1. Orientarea mormintelor: celestă şi terestră.

Cercetările arheologice şi etnografice au evidenţiat orientări diverse ale corpului defunctului. Acestea au fost interpretate ca modalităţi de marcare a anumitor direcţii: cea din care o persoană sau o comunitate a venit, direcţia locuinţei defunctului sau a edificiului cultic al aşezării, elemente sacre din peisaj (munte, apă, copac etc.), locul sau calea spre lumea de dincolo (Rahtz 1978, 2-3; Carr 1995, 157; McHugh 1999, 43-44; Kogălniceanu 2001, 43).

În funcţie de poziţia elementelor de referinţă, această diversitate de orientări poate fi împărţită în două mari categorii: orientare celestă şi terestră. În cazul orientării celeste, elementul care dictează orientarea corpului defunctului este un corp ceresc: soare, lună, stele (Rose 1922, 128). Asupra modalităţilor practice în care se putea realiza această orientare ne vom referi la punctul 2 (Metode). În cazul orientării terestre, elementul de referinţă este reprezentat de un punct sau zonă, reală sau imaginară, apropiată sau îndepărtată, situată pe suprafaţa pământului (Rose 1922, 128). În acest al doilea caz, orientarea poate fi precisă, dacă reperul este un element apropiat şi vizibil (aşezarea, edificii ultice etc.), sau relativă, în cazul în care acesta este unul îndepărtat (ţinutul unde pleacă morţii).

Foarte adesea, distincţia dintre orientarea celestă şi cea terestră este dificil de surprins, dând naştere la discuţii şi controverse (Rose 1922, 138). Remarcăm tendinţa, adesea excesivă, spre atribuirea unor conotaţii astronomice, considerându-se că „orientările astronomice sunt printer cele mai importante principii de ordonare, care eglementează spatial sacru şi ritual”, spre deosebire de spaţiul domestic, unde diviziunea se face pe principiul centrului şi periferiei (Iwaniszewski 1998, 180). De asemenea, faptul că în multe dintre cimitirele preistorice înmormântările respectă, la o primă privire, o orientare pe axa est-vest a sugerat o legătură între practica funerară şi drumul soarelui pe boltă (Barlai 1989, 436).

Un rol extrem de important în interpretarea semnificaţiei orientărilor defuncţilor îl reprezintă modul de înregistrare a contextului arheologic; altfel spus, elementele pe baza cărora s-a decis ca un anume mormânt are o anume orientare.

1.2. Modalităţi de înregistrare şi analizare a orientării mormintelor.

Înainte de a trece în revistă o serie de studii consecrate orientărilor mormintelor din diverse perioade preistorice, trebuie să precizăm că există diferenţe de interpretare a termenului de orientare. R. Orientarea mormintelor necropolei neo-eneolitice de la Cernica 11 Sprague, în ampla sa lucrare privind terminologia funerară, afirmă:

Probabil nici un alt aspect al terminologiei funerare nu este mai confuz şi totuşi mai uşor de explicat decât orientarea” (Sprague 2005, 106). Astfel, criteriile de stabilire a orientării defunctului sunt diverse: direcţia capului, direcţia privirii, direcţia picioarelor, axul corpului sau combinaţii ale acestora (Sprague 2005, 106-107). De asemenea, parcurgând studiile referitoare la contextele funerare, pot fi sesizate modalităţi diverse de analiză a orientărilor: simple prezentări cantitative (Bognar-Kutzián 1963, 354-355; 1972, 150-159; Comşa E. 1995; Lichter 2001; Todorova 2002; Comşa A. 2006), abordări exclusiv astronomice, precum şi analize mai elaborate, care vizează atât aspectul astronomic, cât şi cel terestru, spaţial. În cele ce urmează ne vom referi doar la ultimele două categorii.

În cazul abordărilor strict astronomice se porneşte de la ipoteza că orientarea este una de tip celest şi că soarele, în mişcarea lui pe linia orizontului, la răsărit sau la apus, este factorul determinant. Pornind de la aceste premize s-a încercat şi determinarea momentului înmormântărilor. De acest tip de analiză au beneficiat cimitirul mezolitic de la Wadi Halfa (Saxe 1971), cimitirul Vinča de la Gomolava (Vince et alii 1996), cimitirul (cimitirele) eneolitic timpuriu de la Iclod (Maxim et alii 2002, 28), cel de la Podlokanj (cultura Tiszapolgár-Bodrogkeresztúr) (Vince 1998) şi cel datând din epoca bronzului de la Mokrin (Vince et alii 1996).

Precizăm că în toate cazurile enumerate nu s-au căutat şi alte repere posibile, terestre, pentru orientarea mormintelor.

Din categoria studiilor care au analizat atât conotaţiile astronomice, cât şi cele terestre, menţionăm pe cele efectuate pentru neoliticul italian. Astfel, dacă pentru mormintele din spaţii deschise se poate vorbi de orientare solară, cele din peşteri sunt orientate terestru, în funcţie de elemente din imediata vecinătate (Robb 1994, 42-44). O situaţie în care nu s-a putut preciza tipul de orientare este cimitirul de la Ajvide, datând din neoliticul mijlociu în Danemarca (Fahlander 2003, 93- 97). O situaţie interesantă este semnalată şi pentru mormintele mezolitice din zona Porţilor de Fier. S-a demonstrat că acestea nu erau orientate în funcţie de punctele cardinale ci, asemenea locuinţelor şi vetrelor, în funcţie de cursul Dunării. Mormintele erau dispuse atât paralel, cât şi perpendicular pe acesta (Radovanović 1996, 167-168).

1.3. Scurt istoric al sitului neo-eneolitic de la Cernica.

Situl neo-eneolitic de la Cernica (440 25’ N şi 260 16’ E – coordonate Google Earth) se află la sud de Bucureşti, la aproximativ 1 km nord-est de satul Căldăraru, com. Cernica (jud. Ilfov). Este situat pe o prelungire a terasei din dreapta lacului Colentina, înaltă de circa 10 m (Comşa E., Cantacuzino 2001, 7). Cercetările arheologice au fost efectuate în cursul deceniilor şase şi şapte ale secolului trecut (Cantacuzino 1965; 1967a; 1967b; 1969; 1970a; 1970b; 1975a; 1975b; Cantacuzino, Morintz 1963; 1965; 1968; Cantacuzino, Fedorovici 1971; Comşa E. 1974b; 1975).

Situl este alcătuit din două părţi: necropola în partea de est, spre lac, şi cele două aşezări suprapuse parţial (Fig. 1), atribuite culturilor Dudeşti – faza Cernica şi Boian – faza Bolintineanu (Comşa E., Cantacuzino 2001). Necropola, cercetată, conform autorilor investigaţiei, exhaustiv, se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 12000 m2 şi cuprindea un număr de 379 de morminte. Dispunerea spaţială a acestora sugerează existenţa a două grupări, una nordică şi una sudică (fig. 2). Autorii săpăturilor au interpretat această situaţie prin posibila existenţă a două grupuri sau clanuri

(Cantacuzino 1970a, 55). Planul săpăturilor publicat în monografie şi completat de către noi pe baza documentaţie cartografice din arhiva Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti conţine 378 morminte, din cele 380 cercetate (unul, M 356, localizat în marginea aşezării, iar altul, M 108 bis nelocalizat pe niciunul dintre planuri). Dintre acestea, doar pentru 342 este menţionată orientarea.

1.4. Studii privind orientarea mormintelor preistorice de la Cernica.

Ipotezele avansate de către arheologi privind posibila orientare solară a mormintelor necropolei de la Cernica au captat interesul astronomilor. Primul care a analizat orientarea mormintelor de la Cernica a fost I. C. Sângeorzan. Acesta a încercat să demonstreze că mormintele erau orientate în funcţie de variaţia direcţiei din care „răsărea” soarele în diferite momente ale anului. Analiza s-a efectuat considerând direcţia privirii defunctului. Din cele 327 de schelete luate în calcul, majoritatea covârşitoare (96,3%) se încadrau în intervalul de oscilaţie anuală a „răsăritului soarelui”. Acest fapt l-a determinat pe autor să plaseze momentul înmormântării defuncţilor la răsăritul soarelui.

Ipoteza a fost argumentată şi cu alte morminte ale culturii Boian (fără a le preciza), din diverse faze ale acesteia, care ar fi sugerat un comportament similar (Sângeorzan, Ştefan 1980, 10-12 şi fig. 1; Sângeorzan 1981, 1-3).

La momentul publicării monografiei cimitirului de la Cernica, E. Comşa atrăgea atenţia asupra a două aspecte. Prima observaţie se referee la faptul că mormintele nu ar fi trebuit analizate la un loc, atât cele cu scheletul depus pe spate, cât şi cele cu scheletul pe o parte, deoarece acestea ilustrează două obiceiuri diferite care ar putea fi reflectate şi de către orientare. A doua observaţie este aceea că orientarea în funcţie de răsăritul soarelui nu este singura explicaţie sau interpretare posibilă. În acest sens, E. Comşa a enumerat şi alte două posibile puncte de reper luate în consideraţie şi de alţi cercetători, cum ar fi: locul de origine al comunităţii sau aşezarea de unde provenea defunctul (Comşa E., Cantacuzino 2001, 163-165). La aspectele menţionate de către E. Comşa, considerăm necesar a mai adăuga faptul că analiza lui I. C. Sângeorzan se limitează strict la orientările scheletelor, neluând în consideraţie şi poziţia acestora în cadrul necropolei.

De curând, această analiză a fost reluată de către I. Szücs-Csillik, A. Comşa şi Z. Maxim, studii care nu au văzut încă lumina tiparului, motiv pentru care, în momentul de faţă, nu putem decât să menţionăm existenţa lor. Demersul nostru îşi propune reluarea şi extinderea analizelor efectuate şi va fi structurat în mai multe părţi. În prima parte, care face

obiectul prezentei lucrări, vom încerca să stabilim care a fost tiparul după care au fost orientate mormintele din cimitir, urmând ca ulterior să analizăm corelaţia dintre orientări şi alte elemente ale practicii funerare, cum ar fi poziţia şi adâncimea de înmormântare, sexul sau vârsta defunctului etc.


2. METODE

Adesea, simpla corelaţie dintre dispunerea unor situri preistorice sau părţi ale acestora şi o anumită poziţie a aştrilor într-un anumit moment al anului a fost considerată drept un argument suficient în identificarea unor conotaţii astronomice. Considerăm o asemenea manieră de abordare riscantă, nefiind luate în calcul situaţiile în care anumite corelaţii se pot datora exclusiv coincidenţei sau întâmplării. Pentru evitarea unor asemenea cazuri, considerăm esenţial evaluarea posibilităţii de realizare a unor observaţii astronomice dar, mai ales, demonstrarea intenţionalităţii.

În acest sens, metodele utilizate de noi au vizat extinderea studiului lui I. C. Sângeorzan, pe care l-am completat cu o analiză spaţială şi una statistică (metoda χ2).

2.1. Posibilităţi de realizare a aliniamentelor solare şi demonstrarea intenţionalităţii acestora.

Evaluarea posibilităţii de realizare constă în demonstrarea faptului că o anumită comunitate preistorică dispunea de cunoştinţele şi posibilităţile tehnice necesare. Referindu-ne strict la cazul analizat de către noi se pune întrebarea: puteau comunităţile Boian de la Cernica să traseze aliniamente solare? Pentru realizarea unor asemenea operaţii în absenţa unor instrumente propriu-zise au fost enumerate mai multe metode. Cea descrisă de către M. J. T. Lewis implica participarea a doi operatori, dispuşi la o anumită distanţă unul de altul, primul având o frunză despicată, iar celălalt o sfoară având la partea inferioară o greutate, pentru a-i conferi verticalitate.

Aliniamentul era obţinut în momentul în care primul operator vedea prin despicătura frunzei dispusă vertical corpul ceresc în partea de sus şi, în continuare, linia verticală descrisă de sfoară (Lewis 2009, 15 şi fig. 1.1). Metoda se preta la în special la realizarea unei orientări pe baza unui corp ceresc punctiform şi este discutabil dacă putea fi folosită şi pentru obţinerea unui aliniament solar. Alte metode propun realizarea amplasamentului prin alinierea unor dispozitive liniare (beţe, pari) dispuse vertical. În toate cazurile precizia aliniamentului era foarte modestă, erorile putând fi de câteva grade. Referitor la modul în care orientările au fost consemnate în documentaţia de şantier, nu sunt precizate elementele care au stat baza acestor determinări. Totuşi, ţinând cont de faptul că, datorită structurii solului şi a perturbărilor ulterioare, groapa mormintelor nu a putut fi surprinsă în cele mai multe din cazuri (Comşa E., Cantacuzino 2001, 162), este de presupus că orientarea a fost stabilită pe baza dispunerii scheletului. Orientările au fost măsurate cu busola, precizia de consemnare fiind de un grad sexagesimal (1°). Nefiind menţionată operaţiunea de corecţie pentru determinarea nordului geografic, presupunem că toate valorile sunt raportate la nordul magnetic. Demonstrarea intenţionalităţii impune găsirea unor argumente menite a dovedi că un anume aliniament nu se datorează întâmplării (Schaefer 2006, 28). Dintre acestea, cel mai convingător este repetitivitatea. Cu alte cuvinte, o anumită manifestare poate fi considerate ca fiind un comportament cultural în măsura în care dispunem de cât mai multe situaţii identice sau asemănătoare, de dorit în cât mai multe situri.

2.2. Reluarea analizei arheo-astronomice.

Reluarea analizei arheo-astronomice s-a făcut având în vedere cele 343 de morminte pentru care există date privind orientarea scheletului. În cazul mormintelor pentru care această informaţie a fost publicată în monografie (Comşa E., Cantacuzino 2001), am preluat-o ca atare. La acestea s-au adăugat alte câteva cazuri în care orientarea a fost calculată după desen, considerând unghiul dintre direcţia nordului şi axul corpului (cap-bazin). Datele obţinute au fost comparate cu direcţia „răsăritului” şi „apusului” soarelui la Cernica în mil. V a.Chr. Aceste direcţii au fost calculate de către Mihai Dascălu de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, căruia îi mulţumim şi pe această cale.

2.3. Analiza spaţială.

În cadrul studiului nostru am urmărit să analizăm orientarea mormintelor şi pe baza poziţiei acestora în cadrul necropolei. Explicaţia demersului este simplă. În cazul în care sunt luate în calcul doar orientările (ca în studiile lui I. C. Sângorzan), ipoteza unor posibile orientări terestre este anulată din start. De aceea, ne propunem să analizăm variaţia orientărilor şi pe baza distribuţiei mormintelor în arealul necropolei.

2.4. Analiza statistică (metoda χ2).

Pentru a verifica independenţa (sau lipsa acesteia) unor asocieri de elemente, în cazul nostru orientarea mormintelor în funcţie de distribuţia lor spaţială, am aplicat testul χ2 (hi pătrat) de asociere, a cărui formulă este următoarea (Drennan 1996, 189):

sau, aceeaşi formulă în varianta desfăşurată:

necropola de la cernica

unde:

-χ2 este diferenţa de distribuţie a valorilor corespunzătoare observaţiilor şi aşteptărilor într-o situaţie dată;

-Σ înseamnă „sumă din.....”;

-i este indicele de ordine al fiecărui element component al sumei, indice care poate lua valori de la 1 la n (n fiind un număr oarecare, în 16 Alexandru S. Morintz, Raluca Kogălniceanu funcţie de numărul de elemente luate în calcul pentru fiecare situaţie supusă testului);

-Oi reprezintă valorile observate, adică, în cazul nostru, situaţia observată pe teren; -Ai reprezintă valorile aşteptate, adică ceea ce ar trebui să observăm în cazul în care între variabilele (elementele) supuse analizei nu ar exista nici o asociere.

Aplicarea testului presupune parcurgerea unor paşi pe care, deoarece i-am prezentat în detaliu cu altă ocazie (Kogălniceanu 2005), nu îi mai reluăm în studiul de faţă. Rezultatul obţinut pentru χ2 se compară cu valorile din tabelele de distribuţie, pentru a i se afla probabilitatea asociată în funcţie de gradele de libertate corespunzătoare. Acestea din urmă se calculează după formula (Drennan 1996, 189):

ν = (m-1) x (n-1)

unde:

-m este numărul de linii, care conţin valori numerice, din tabelele realizate de noi;

-n numărul de coloane care conţin valori numerice din aceleaşi tabele.

Acceptarea ipotezei nule (= nu există nici o asociere între variabilele supuse analizei) trebuie interpretată în sensul că asocierea nu a putut fi pusă în evidenţă de datele existente în momentul efectuării testului sau, altfel spus, că asocierea celor două variabile nu este statistic semnificativă. Respingerea ipotezei nule afirmă doar existenţa unei asocieri între variabile, dar nu şi măsura gradului de asociere (Stănescu 2003, 48-53). De asemenea, testul nu trage nici o concluzie privind direcţia acestei relaţii.


3. ANALIZĂ

3.1. Date generale.

Pentru determinarea cât mai precisă a orientării corpului, am considerat toate cele 16 direcţii cardinale clasice (Fig. 3a): N (348o45’ – 11o15’), NNE (11o15’ – 33o45’), NE (33o45’ – 56o15’), ENE (56o15’ – 78o45’), E (78o45’ – 101o15’), ESE (101o15’ – 123o45’), SE (123o45’ – 146o15’), SSE (146o15’ – 168o45’), S (168o45’ – 191o15’), SSV (191o15’ – 213o45’), SV (213o45’ – 236o15’), VSV (236o15’ – 258o45’), V (258o45’ – 281o15’), VNV (281o15’ – 303o45’), NV (303o45’ – 326o15), NNV (326o15’ – 348o45’), împărţind arcul de cerc de 360o în 16 segmente egale, de 22o30’ (după Sîrbu 2003, 34-35, adaptat).

Din totalul de 379 morminte (fără M 356, descoperit în marginea aşezării), pentru 36 morminte (9,50%) nu se cunoaşte orientarea, având, astfel, un lot de 343 de morminte pentru care avem date privind aspectul care ne interesează (Anexă).

Pentru analiza noastră am considerat, la un loc, atât mormintele cu scheletul depus întins pe spate, cât şi pe cele cu scheletul depus întins sau chircit pe dreapta, pe stânga sau pe burtă. Am ales să procedăm în acest fel, în cadrul acestei prime re-analizări a cimitirului de la Cernica, deoarece nici inventarul mormintelor şi nici puţinele suprapuneri nu oferă suficiente argumente pentru o datare diferită a mormintelor în funcţie de poziţia de depunere a scheletului.

Un prim pas a fost să vedem care este ponderea fiecărui sector cardinal spre care au fost orientate mormintele (fig. 4a). Se poate observa că majoritatea covârşitoare a mormintelor au o orientare spre V, urmând, ca număr, cele orientate spre VSV şi VNV. Calculând modul pentru seria de valori dată de orientările calculate în grade, am putut observa că există două direcţii pe care au fost orientate câte 12 morminte. Acestea sunt V 262o şi V 265o. Următorul

grup este format din trei grupări de câte 11 morminte pe direcţiile V 280o, V 275o şi VSV 246o. Aceste valori ne arată că lotul este destul de omogen. Chiar dacă există două moduri (primele două grupe de câte 12 morminte), valorile reprezentate de acestea sunt foarte apropiate (262o şi 265o), astfel încât nu alterează aspectul de omogenitate al şirului de valori (Fig. 5).

3.2. Rezultatele reluării analizei arheo-astronomice.

Dintre cele 343 de morminte pentru care avem date privind orientarea, 315 (91,84%) se încadrează în arcul descris de soare la apus, între solstiţiul de vară şi cel de iarnă. Un aspect interesant este acela că mormintele care ies din zona arcului descris de soare la apus se grupează spre sud, cu o singură excepţie (M 208 la VNV 314o) (fig. 5, 6).

Aceste date, pe de o parte, ar susţine afirmaţiile lui I.C. Sângeorzan privind o orientare solară, cu diferenţa că procentul mormintelor care se înscriu în arcul solar este mai mic şi că este vorba despre oscilaţia soarelui la apus şi nu la răsărit. Pe de altă parte, afirmaţia sa privind similitudinea dintre orientarea mormintelor de la Cernica şi orientarea altor morminte Boian (nespecificate) nu este susţinută de datele concrete. Mormintele de la Sultana – Valea Orbului (considerate ca aparţinând tot fazei Bolintineanu a culturii Boian) erau orientate predominat către SE (orientare calculată de către noi pe baza desenelor şi coroborată cu datele publicate: Şerbănescu 2002; Şerbănescu, Androne 2003; Şerbănescu, Androne, Soficaru 2004; Şerbănescu, Soficaru 2005; 2006; Şerbănescu, Comşa A., Mecu 2007; Şerbănescu et alii 2008).

Mormintele de la Popeşti (cultura Boian, fază neprecizată) oscilau între NE şi ESE, 50% dintre ele fiind spre ENE (orientare calculată de noi pe baza desenelor; Şerbănescu 1999, fig. 2). La Vărăşti mormintele Boian din marginea aşezării (faza Giuleşti sau faza Vidra) oscilau între NNE şi ESE, însă cel mai compact lot era orientat spre NE (Comşa E. 1974a, 206-211). La Radovanu – La Muscalu (faza de tranziţie spre cultura Gumelniţa), mormintele din cimitir erau orientate predominant spre E şi ESE, ca şi cele din aşezare. Această afirmaţie, însă, trebuie nuanţată. Mormintele orientate predominant spre E conţineau schelete depuse în poziţie chircită, pe partea stângă. Tot aici, în cimitir, există două schelete depuse chircit pe dreapta, a căror orientare este spre SSV şi VSV (Comşa E. 1998). Această bipolaritate, care face ca privirea defunctului să fie în mod unitar orientată aproximativ spre S, apropie cimitirul de la

Radovanu de orientarea specifică culturii Gumelniţa (Kogălniceanu 2001). Dacă privim problema orientărilor prin prisma unui alt posibil reper terestru, şi anume aşezarea, atunci putem sublinia şi faptul că mormintele din cadrul cimitirului de la Radovanu erau orientate predominant cu craniul spre aşezarea localizată la E de cimitir (cu excepţia celor două morminte cu scheletul chircit pe dreapta) (Comşa E. 1990, fig. 29). Aceste orientări ale mormintelor din alte cimitire Boian ne indică următoarele lucruri. În primul rând, faptul că există câte o orientare specifică fiecărui cimitir în

parte, ceea ce denotă clar intenţionalitatea gestului. Pe de altă parte, aceste cimitire diferă între ele din punctul de vedere al orientării predominante, ceea ce ne sugerează că teoria orientării solare ar trebui abordată cu mai multă prudenţă.

3.3. Rezultatele analizei spaţiale. Pentru început, ne-am propus să adăugăm analizei orientărilor şi o altă perspectivă, prin reprezentarea pe planul necropolei a mormintelor prin săgeţi corespunzătoare orientărilor consemnate arheologic; mormintele reprezentate prin puncte sunt cele pentru care nu a putut fi determinată orientarea (Fig. 7). La o primă vedere se pot constata anumite specificităţi zonale, atât pe cele două concentrări (din nord şi sud) (Fig. 4b, 7), cât şi în interiorul acestora.

Fără a ne grăbi să tragem concluzii, se pot, totuşi, sesiza diverse zone din cadrul cimitirului în care orientările mormintelor sunt foarte apropiate. Pentru început, am analizat grafic cele două grupări (Fig. 4b, 7). Deşi direcţia principală este vest în ambele, direcţia secundară în cea nordică este sud-vest, iar cea în cea sudică este nord-vest. Acest fapt este evidenţiat şi prin calculul mediei aritmetice. Astfel, dacă media tuturor mormintelor cu orientări (343) este de 264°, între mediile celor două concentrări apar diferenţe notabile, însumând 14°: 257° în cea nordică (164 morminte) şi 271° în cea sudică (178 morminte); diferenţa de un mormânt este dată de M 108 bis, care nu a putut fi localizat pe plan.

Diferenţele dintre orientările mormintelor din cele două concentrări nu se opresc aici. Astfel, dacă orientările, considerate în ansamablul necropolei, cunosc o variaţie inclusă în intervalul 166°-314° (Fig. 3b), în cazul concentraţiei nordice intervalul este de 166°-305° (Fig.3c), iar în cel sudic de 193°-314° (Fig. 3d). Faptul că diferenţele se localizează la capetele intervalului evidenţiază o tendinţă de scădere ( cu -9°) pentru concentrarea nordică şi de creştere (cu +27°) în cea sudică.

Revenind la Fig. 7, putem observa că aceste diferenţe se materializează grafic printr-un fenomen spaţial interesant. Luând ca „reper” orientarea est-vest (adică 270°) şi prelungind imaginar direcţiile orientărilor se remarcă o tendinţă de intersecţie a acestora, „undeva”, în partea estică a necropolei. Pentru studierea mai detailată a celor prezentate mai sus am prezentat selectiv distribuţia mormintelor pe direcţiile (sectoare), enumerate la începutul prezentului subpunct. Din cele 16 direcţii, mormintele se limitează doar la 8: SSE (Fig. 8b), S (Fig. 8c), SSV (Fig. 8d), SV (Fig. 8e), VSV (Fig. 8f), V (Fig. 8g), VNV (Fig. 8h) şi NV (Fig. 8i). Pentru a avea o imagine de ansamblu, în Fig. 8a, am poziţionat şi cele 36 de morminte pentru care nu avem orientări. Tendinţa constată anterior se menţine, mai ales pe intervalul 191°15’-303°45’: concentrarea nordică „descreşte”, simultan cu „creşterea” celei sudice.

Analiza spaţială a continuat prin trasarea imaginară a unor „culoare” de 5 m lăţime nord-sud şi est-vest, în scopul surprinderii distribuţiei spaţiale a orientărilor mormintelor (Fig. 9). Reprezentând, în acest fel, pe plan orientările mormintelor am putut urmări, vizual, cum se grupează diferitele orientări. Au putut fi sesizate grupări compacte de morminte orientate spre V (direcţia predominantă în cadrul cimitirului), dar şi grupări compacte de 20 Alexandru S. Morintz, Raluca Kogălniceanu morminte orientate spre VSV sau spre VNV. Acestea din urmă grupuri, de mai mici dimensiuni, ocupă zone diferite din cadrul cimitirului: cele orientate spre VSV zonele de nord şi de vest, iar cele orientate spre VNV zonele de sud şi de est. În unele cazuri au putut fi sesizate chiar şi şiruri de morminte orientate în aceeaşi direcţie.

Pentru fiecare casetă de 5x5 m rezultată am notat numărul de morminte aflate în interior (Fig. 10a). Numărul acestora variază de la 1 la 7. Tendinţele de concentrare confirmă existenţa celor două grupări. Se poate observa cum numărul de morminte din fiecare casetă este mai mic (câte unul sau două) în zona centrală a cimitirului şi spre periferia nordică şi sudică a acestuia. Casetele cu cele mai multe morminte sunt grupate spre centrul celor două concentrari mari de morminte care alcătuiesc cimitirul.

O altă încercare a constat în surprinderea uniformităţii orientărilor, prin notarea, în fiecare casetă, a numărului de direcţii (fig. 10b). S-a putut, astfel, observa că, deşi există casete cu căte şapte morminte, iar numărul direcţiilor de orientare atestate este de opt, în nici una dintre casete nu se găsesc mai mult de trei direcţii diferite de orientare. În general, numărul direcţiilor de orientare este de una sau două. Această observaţie ne permite să afirmăm că orientarea mormintelor este supusă unor norme legate de organizarea internă a cimitirului.

Ţinând cont de faptul că pe orientarea est-vest (270°) este majoritară, am încercat, apoi, surprinderea distribuţiei spaţiale a orientărilor, trecând cu + pe cele mai mari de 270° şi cu minus pe cel mai mici de 270° (fig. 10c). S-a putut, astfel, observa cum în cadrul necropolei se coagulează diverse grupări de morminte cu tendinţe similare de orientare, ceea ce completează observaţiile de mai sus. Concluzionând, pe baza celor prezentate în acest subpunct, noi credem că existenţa unei legături cauzale între orientarea mormintelor şi poziţia acestora în cadrul necropolei poate fi considerată cel puţin o ipoteză de lucru.

3.4. Rezultatele analizei statistice (metoda χ2).

Pentru a adăuga un grad mai mare de precizie analizei noastre, am aplicat testul χ2 pentru două combinaţii de variabile, şi anume orientarea mormintelor în funcţie de coordonatele x şi y. Din punct de vedere al orientărilor mormintele au fost grupate pe direcţii cardinale, de la SSE la NV, rezultând opt grupe. Din punct de vedere spaţial, am grupat mormintele pe fâşii de câte 5 m. În primul caz le-am împărţit în 14 grupe, de la vest spre est (coordonata x), în al doilea caz în 28 de grupe, de la sud spre nord (coordonata y) (Fig. 9). χ2 calculat în urma asocierii orientărilor cu distribuţia lor spaţială de la vest spre est a fost de 287,3314. Comparând acest rezultat cu valorile din tabelele de distribuţie (http://www.medcalc.be/manual/chisquare-table.php), pentru 91 de grade de libertate, putem spune că sunt peste 99,9% şanse ca asocierea să nu fie una întâmplătoare, la un nivel de semnificaţie al testului de 0,001% (ceea ce în statistică este considerat drept un nivel de semnificaţie foarte mare) χ2 calculat în urma asocierii orientărilor cu distribuţia lor spaţială de la sud spre nord a fost de 271,7625. Comparând acest rezultat cu valorile din tabelele de distribuţie (http://www.medcalc.be/manual/chisquare-table.php), pentru 189 de grade de libertate, putem spune că sunt peste 99,9% şanse ca asocierea să nu fie una întâmplătoare, la un nivel de semnificaţie al testului de 0,001%.

În concluzie, aplicarea testului pentru cele două asocieri de variabile (orientarea mormintelor şi locul lor în cadrul cimitirului), a confirmat faptul că există o legătură între cele două elemente, care nu se datorează întâmplării. Valorile calculate pentru χ2 ne-au mai sugerat că această asociere este mai puternică atunci când considerăm o distribuţie a mormintelor pe axa vest-est, decât asocierea orientărilor cu o localizare a mormintelor pe axa sud-nord.

Deşi, din punct de vedere statistic, nu putem trage nici o concluzie privind direcţia acestei asocieri (care element îl determină pe celălalt), logica ne îndeamnă să considerăm că, în cazul de faţă, locaţia în cadrul cimitirului este cea care determină o anumită orientare şi nu invers.


4. CONCLUZII

Deşi suntem conştienţi de limitele analizei noastre, credem, totuşi, că am reuşit să argumentăm noi ipoteze de lucru în înţelegerea posibilelor semnificaţii ale orientării mormintelor de la Cernica. În cele ce urmează ne vom referi, succint, la patru variante ce pot fi luate în consideraţie: lipsa unei intenţionalităţi în stabilirea orientărilor mormintelor; orientare exclusiv solară; orientare exclusiv terestra; o combinaţie a orientărilor solare cu cele terestre. Referitor la prima variantă, credem că suntem în asentimentul tuturor cercetătorilor care s-au ocupat de necropola de la Cernica când suţinem că orientarea mormintelor era stabilită în mod deliberat de către comunităţile Boian, chiar dacă reperele acestora nu vor putea fi determinate niciodată cu certitudine.

A doua variantă, care atribuie orientărilor exclusiv conotaţii solare a fost lansată în urmă cu trei decenii (Sângeorzan, Ştefan 1980; Sângeorzan 1981). Argumentul principal al teoriei era furnizat de faptul că 96,3% din totalul orientărilor luate în calcul se încadra în cercul solar.

Teoria acredita ideea existenţei unui cult solar, în cadrul căruia defuncţii erau îngropaţi la răsăritul soarelui. Scopul acestei practici era „fie o ultimă încercare disperată de revenire a celui mort la o viaţa activă – «alimentându-l» cu viaţă prin expunerea sa la razele roşii, de sânge, ale Soarelui-răsăritor, fie ideea perpetuării vieţii într-o formă subpământeană” (Sângeorzan 1981). Această teorie, împărtăşită de mai mulţi arheologi şi astronomi şi extinsă şi pentru alte contexte funerare neo-eneolitice (Maxim et alii 2002), prezintă câteva incoveniente majore. Ne referim, în primul rând, la faptul că analizele astronomice au luat în calcul doar orientările mormintelor, neţinând cont de dispunerea acestora în cadrul necropolei. Astfel, a fost anulată din start posibilitatea unei orientări terestre a mormintelor. De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că încadrarea majorităţii covârşitoare a mormintelor în arcul solar poate fi o simplă coincidenţă, ştiut fiind că orientarea est-vest a defuncţilor este cea mai des întâlnită, indiferent de epocă sau spaţiu geografic.

A treia variantă, avansată de către noi, aduce în discuţie orientarea terestră a mormintelor de la Cernica. Argumentăm acest punct de vedere prin identificarea clară a unei corelaţii între orientarea mormintelor şi dispunerea acestora în cadrul necropolei, evidenţiată de către analiza spaţială şi dovedită de către metoda metoda χ2. Cum precizam mai sus, numeroase direcţii ale orientărilor mormintelor din gruparea nordică şi sudică par să conveargă, „undeva” la vest de necropolă (Fig. 7), spre locul unde se afla aşezarea (Fig. 1). Această observaţie ar putea fi corelată cu o descoperire efectuată în aşezare: „În săpăturile din 1964 s-au descoperit ruinele unei construcţii de suprafaţă, unică până acum în aşezarea de tip Dudeşti de la Cernica. Destinaţia acestei clădiri, care se evidenţiază clar în raport cu locuinţele obişnuite, nu poate fi încă precizată” (Cantacuzino, Morintz 1968, 10). Din păcate, nu putem preciza exact poziţia acestui edificiu, situat şi el „undeva” la vest de necropolă. În sfârşit, a patra variantă constă într-o combinaţie între orientarea solară şi cea terestră. Deşi poate părea ca o soluţie de compromis, ea nu poate fi exclusă. În acest ultim caz, am putea presupune că orientarea solară era dată iniţial de primul sau primele morminte, după care era respectată de înmormântările ulterioare din aceeaşi zonă a necropolei. În acest fel ar putea fi explicate situaţiile în care în anumite părţi ale necropolei orientările sunt aceleaşi sau apropiate pentru un număr de morminte, tinzând spre o organizare în şiruri (Fig. 7).

Deşi problema orientărilor mormintelor necropolei neo-eneolitice de la Cernica rămâne în continuare deschisă, credem că analiza noastră impune ca punctele de vedere mai vechi, să fie considerate (dacă nu chiar reconsiderate), cel puţin cu multe rezerve. Ne referim mai ales la încercările de plasare din punct de vedere caldendaristic a momentului înmormântării; chiar admiţând intenţionalitatea orientării defuncţiilor după poziţia soarelui la răsărit sau apus, posibilităţile de punere în practică erau mult sub standardele cu care astronomii au încercat să le interpreteze.

Fără îndoială, noile studii pe care ni le propunem şi care vor fi consacrate analizei spaţiale a necropolei, atât planimetric (dispunerea în plan a mormintelor), cât şi altimetric (dispunerea pe verticală, prin studierea adâncimilor acestora) vor contribui la o mai bună înţelegere a structurii interne a necropolei de Cernica.

ALEXANDRU S. MORINTZ

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”– Centrul de Tracologie,

Bucureşti (România)

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

RALUCA KOGĂLNICEANU

Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu”, Giurgiu (România)

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 


Anexe - Planuri, Schite, Grafice

Necropola Cernica Anexa 1

Necropola Cernica Anexa 2

Necropola Cernica Anexa 3

Necropola Cernica Anexa 4

Necropola Cernica Anexa 5

Necropola Cernica Anexa 6

Necropola Cernica Anexa 7

Fig. 1. Cernica, planul zonei cercetate (prelucrare după Cantacuzino, Morintz 1968, fig. 1)

Orientarea mormintelor necropolei neo-eneolitice de la Cernica-1

 

Fig. 2. Planul necropolei neo-eneolitice de la Cernica (prelucrare după Comşa E.,Cantacuzino 2001, fig. XXXVII). D elimitarea aproximativă a necropolei, prinlinie punctată, ne aparţine şi are un caracter strict informativ.

Planul necropolei neolitice de la Cernica

Fig. 3. Distribuţia orientărilor mormintelor: împărţirea în sectoare (a), distribuţiaorientărilor mormintelor în ansamblu necropolei (b), respectiv pe grupareanordică (c) şi cea sudică (d).

 

distributia orientarii mormintelor necropola de la cernica caldararu

Fig. 4. Grafice care ilustrează orientarea mormintelor: în ansamblul necropolei (a) şipe cele două nuclee (b).

 

grafice orientare morminte necropola de la Cernica

Fig. 5. Grafic care ilustreazădistribuţia mormintelor în funcţiede orientarea lor, măsurată îngrade. Cu gri sunt reprezentatecele care intră în arcul descris desoare la orizont, la apus, iar celecu negru sunt cele din afaraarcului solar.

 

grafic distributie morminte necropola de la cernica

Fig. 6. Apusul şi răsăritul soarelui la solstiţii, în prima jumătate a mileniului V a.Chr.(calculate de Mihai Dascălu de la Observatorul Astronomic „Amiral VasileUrseanu”, Bucureşti), cu limitele între care au fost orientate scheletele.

 

apusul si rasaritul soarelui necropola neolitica de la cernica

Fig. 7. Reprezentare mormintelor pe planul necropolei prin săgeţi corespunzătoareorientării acestora.

 

reprezentare morminte pe planul necropolei neolitice de la cernica

Fig. 8. Prezentarea selectivă a distribuţiei orientării mormintelor pe baza direcţiilor cardinale

analizarea distributiei necropola neolitica de la cernica

Fig. 9. Analizarea distribuţiei mormintelor prin împărţirea zonei necropolei în culoare de 5 m lăţime, pe direcţia nord-sud şi est-vest.

 

analizarea distributiei necropola neolitica de la cernica 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 10. a) numărul de morminte din casetele de 5x5 m rezultate din trasarea culoarelor nord-sud şi est-vest;

b) numărul grupelor de orientare; c) deviaţia orientărilor mormintelor faţă de direcţia vest (270°).

 

numarul de morminte necropola neolitica de la cernica

 

 

 

 

 

 

 


BIBLIOGRAFIE

Barlai, K. 1989. Some archaeoastronomical problems in East-Central Europe, p. 436-440. În A.F. Aveni (ed.): World Archaeoastronomy. Cambridge: Cambridge University Press.

Bognar-Kutzián, I. 1963. The Copper Age Cemetery of Tiszapolgár-

Basatanya. Archaeologia Hungarica XLII. Budapest: Akadémiai Kiadó.

Bognar-Kutzián, I. 1972. The Early Copper Age Tiszapolgár Culture in the Carpathian Basin. Archaeologia Hungarica XLVIII. Budapest: Akadémiai Kiadó.

Cantacuzino, G. 1965. Observations concernant les rites funéraires néolithiques de la nécropole de Cernica, Dacia, N.S., IX, p. 45-58.

Cantacuzino, G. 1967a. Necropola preistorică de la Cernica şi locul ei în neoliticul românesc şi european (în lumina ultimelor descoperiri arheologice), SCIV, VIII, 3, p. 379-400.

Cantacuzino, G. 1967b. Cernica. Unul dintre cele mai vechi cimitire preistorice din Europa, Magazin Istoric, I, 6, p. 28-32.

Cantacuzino G. 1969. The Prehistoric Necropolis of Cernica and Its Place in the Neolithic Cultures of Romania and of Europe in the Light of Recent Discoveries, Dacia, N.S., XIII, p. 45-59.

Cantacuzino, G. 1970a. La nécropole de Cernica. Sa place parmi les civilisations néolithiques de l’Europe, Archeologia, Paris, nr. 35, p. 54-61.

Cantacuzino, G. 1970b. Remarques sur les offrandes de la nécropole néolithique de Cernica, p. 447-452. În Actes du VIIe Congrès International des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques, Prague, 21-27 août 1966, 1, Praga.

Cantacuzino, G. 1975a. Un ritual funéraire exceptionnel de l’époque néolithique en Europe et en Afrique Septentrionale, Dacia, N.S., XIX, p. 27-43.

Cantacuzino, G. 1975b. Morminte cu scheletele aşezate pe torace din necropola neolitică de la Cernica şi semnificaţia acestui ritual preistoric, MN, 2, p. 224-235.

Cantacuzino, G., Fedorovici, C. 1971. Morminte de femei decedate în timpul naşterii din necropola neolitică de la Cernica, Bucureşti, VIII, p. 37-53.

Cantacuzino, G., Morintz, S. 1963. Die jungsteinzeitliche Funde in Cernica, Dacia, N.S., VII, p. 27-91.

Cantacuzino, G., Morintz, S. 1965. La station et la nécropole néolithique de Cernica, p. 237-242, Tav. XXIX-XLI, CXV-CXVIII. În Pallottino, M., Peroni, R., Corona, M. (ed.), Atti del VI Congresso Internazionale delle Scienze Preistoriche e Protostoriche, Roma, 29 agosto-3 settembre 1962, vol. II, Comunicazioni, Sezioni I-IV, Firenze: G.C. Sansoni Editore.

Cantacuzino, G., Morintz, S. 1968. Descoperirile arheologice de la Cernica şi importanţa lor pentru cunoaşterea vechilor culturi din ţara noastră, Bucureşti, VI, p. 7-25.

Carr, C. 1995. Mortuary Practices. Their Social, Philosophical-Religious,Circumstantial, and Physical Determinants, Journal of Archaeological Method and Theory 2/2, p. 105-200.

Comşa, A. 2006. The Interrelations Between Burial Orientations and Astronomy in the Balkan Region, AB, S.N., XIV, 1, p. 159-176.

Comşa, E. 1974a. Istoria comunităţilor culturii Boian, Bucureşti: Editura Academiei Române.

Comşa, E. 1974b. Nouvelles données sur l'évolution de la culture Dudesti (phase Cernica), Dacia, N.S., XVIII, p. 9-18.

Comşa, E. 1975. Nouvelles données relatives à la phase Bolintineanu de la Culture Boian (à la lumière des fouilles de l’agglomération de Cernica), Dacia, N.S., XIX, p. 19-26.

Comşa, E. 1995. Necropola gumelniţeană de la Vărăşti, AB, S.N., IV, 1, p. 55-189.

Comşa, E. 1998. Mormintele neolitice de la Radovanu, SCIVA, 49/3-4, p. 265-276.

Comşa, E. 1990. Complexul neolitic de la Radovanu, CCDJ, VIII, Călăraşi.

Comşa, E., Cantacuzino G. 2001. Necropola neolitică de la Cernica, Bucureşti: Editura Academiei Române.

Drennan, R.D. 1996. Statistics for Archaeologists. A Commonsense Approach, New York, London: Plenum Publishing Corporation.

Fahlander, F. 2003. The Materiality of Serial Practice. A Microarchaeology of Burial, Göteborg: Göteborg University, Department of Archaeology.

Iwaniszewski, S. 1998. The Development of a Regional Archaeoastronomy: the Case of Central-Eastern Europe, p. 177- 201. Atti dei Convegni Lincei, 141. Convegno Internazionale „Archeoastronomia, credenze e religioni nel Mondo Antico”, Roma, 14-15 maggio 1997, Roma: Accademia Nazionale dei Lincei.

Kogălniceanu, R. 2001. Observaţii asupra mormintelor şi resturilor osteologice umane din cuprinsul aşezărilor gumelniţene de pe teritoriul României, BCSS, 7, p. 39-47.

Kogălniceanu, R. 2005. Utilizarea testului Χ2 în arheologie. Studiu de caz – necropola neolitică de la Cernica, ArhMold, XXVIII, p. 265- 302.

Lewis, M.J.T. 2009. Surveying Instruments of Greece and Rome, Cambridge: Cambridge University Press.

Lichter, C. 2001. Untersuchungen zu den Bestattungssitten des südosteuropäischen Neolithikums und Chalkolithikums, Mainz am Rhein: von Zabern.

Maxim, Z. et alii 2002. The Astronomical Aspects of the Orientation of the Graves in the Burial Site of Iclod, p. 19-29. În Barlai, K., Bognár-Kutzián, I. (ed.): “Unwritten Messages” from the Carpathian Basin, Budapest: Konkoly Observatory. McHugh, F. 1999. Theoretical and Quantitative Approaches to the Study of Mortuary Practice. BAR S785

Radovanović, I. 1996. The Iron Gates Mesolithic. Archaeological Series 11, Michigan: Ann Arbor.

Rahtz, P. 1978. Grave Orientation, The Archeaological Journal, Vol. 135, p. 1-14. London: The Royal Archaeological Institute.

Robb, J.E. 1994. Burial and Social Reproduction in the Peninsular Italian Neolithic, Journal of Mediterranean Archaeology, vol. 7, no. 1, p. 27-71.

Rose, H.J. 1922. Celestial and Terrestrial Orientation of the Dead, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain, vol. 52, no. 1, p. 127-140.

Saxe, A.A. 1971. Social Dimensions of Mortuary Practices in a Mesolithic Population from Wadi Halfa, Sudan, p. 39-57. În

Brown, J.A. (ed.), Approaches to the Social Dimensions of Mortuary Practices, American Antiquity, vol. 36, no. 3, part 2, USA: The Society for American Archaeology.

Sângeorzan, I.C. 1981. Magia solară neolitică şi astronomia preistorică, Bucureşti: mss.

Sângeorzan, I.C., Ştefan, I.M. 1980. Ghidul cosmosului, vol. I., Bucureşti: Editura Minerva.

Schaefer, B.E. 2006. Case Studies of the Most Famous Claimed Aerchaeastronomical Alignments in North America, p. 27-56. În Bostwick, T., Bates, B. (ed.), Viewing the Sky. Through Past and Present Cultures. Selected Papers from the Osxford VII International Conference on Archaeoastronomy, 2005, Pueblo Grande Museum Anthropological Papers No.15, Phoenix: Pueblo Grande Museum.

Sîrbu, V. 2003. Arheologia funerară şi sacrificiile: o terminologie unitară Funerary Archaeology and Sacrifices: An Unifying Terminology. Brăila: Editura Istros.

Sprague, R. 2005. Burial Terminology. A Guide for Researchers. Lanham, New York, Toronto, Oxford: Altamira Press.

Stănescu, F. 2003. Aplicaţiile calculatoarelor în arheologie, Alba-Iulia.

Şerbănescu, D. 1999. Necropola neolitică de la Popeşti, comuna Vasilaţi, jud. Călăraşi, p. 14-16. În Neagu, M. (ed.), Catalogul expoziţiei Civilizaţia Boian pe teritoriul României, Călăraşi: Editura Daim.

Şerbănescu, D. 2002. Observaţii preliminare asupra necropolei neolitice de la Sultana, judeţul Călăraşi, CCDJ, XIX, p. 69-86.

Şerbănescu, D., Androne, O. 2003. Sultana, com. Mănăstirea, jud. Călăraşi, Punct: Valea Orbului, p. 303-304. În Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2002. A XXXVII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Covasna 2-6 iunie 2003, Bucureşti: CIMEC.

Şerbănescu, D., Androne, O., Soficaru, A.D. 2004. Sultana, com. Mănăstirea, jud. Călăraşi, Punct: Valea Orbului, p. 321-324. În Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2003. A XXXVIII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Cluj-Napoca 26-29 mai 2004, Bucureşti: CIMEC.

Şerbănescu, D., Soficaru, A. 2005. Sultana, com. Mănăstirea, jud. Călăraşi, Punct: Valea Orbului, p. 364-365. În Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2004. A XXXIX-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Jupiter- Mangalia 25-28 mai 2005, Bucureşti: CIMEC.

Şerbănescu, D., Soficaru, A. 2006. Sultana, com. Mănăstirea, jud. Călăraşi, Punct: Valea Orbului, p. 343-347. În Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2005. A XL-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Constanţa, 31 mai-3 iunie 2006, Bucureşti: CIMEC.

Şerbănescu, D., Comşa, A., Mecu, L. 2007. Sultana, com. Mănăstirea, jud. Călăraşi. Punct: Valea Orbului, p. 351-352. În Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2006. A XLI-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Tulcea, 29 mai-1 iunie 2007, Bucureşti: CIMEC.

Şerbănescu, D. et alii 2008. Sultana, com. Mănăstirea, jud. Călăraşi. Punct: Valea Orbului, p. 294-295. În Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2007. A XLII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Iaşi, 14-17 mai, Bucureşti: CIMEC.

Todorova, H. (ed.) 2002. Durankulak, Band II. Die prähistorischen Gräberfelder von Durankulak, Sofia: Anubis Ltd..

Vince, A. 1998. Astronomical Orientation of Skeletons in the Early Eneolithic Necropolis at Podlokanj, Publ. Astron. Obs. Belgrade, no. 60, p. 230-233.

Vince, A. et alii 1996. Astronomical orientations of graves and skeletons in Gomolava and Mokrin, Publ. Astron. Obs. Belgrade, no. 54, p. 199-202.

 


Cercetare interdisciplinara

Utilizarea testului Χ2 in arheologie. Studiu de caz– Necropola Neolitica de la Cernica-Caldararu

 


 

Versiuni PDF - In cazul in care doriti descarcarea locala a fisierului click dreapta mai jos si salvati

Orientarea mormintelor necropolei neo-eneolitice de la Cernica. O noua abordare

 

Utilizarea testului Χ2 in arheologie. Studiu de caz– Necropola Neolitica de la Cernica-Caldararu

 


Comentarii   
Guest
0 # Drumu astral al omului.Guest 08-02-2016 06:07
Specia umana a pornit in univers dela rasarit si sfirseste la apus, mai clar spus; in gradul 288 [54 +235=289]. Cei pozitionati spre gradu 261 au cunoscut ca in acest grad are loc prima inviere. In gradul 282 are loc cea dea doua inviere. Ceva adevar au cunoscut ei.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Refriseaza codul / Introduceti codul in campul de mai jos

Vox Cernica TV